McDonald’s extinde parteneriatul cu Uber, Amazon, Alphabet și Microsoft raportează încasările pe trimestrul 1, iar Apple lansează propriul serviciu de transfer de bani

 

McDonald’s va extinde parteneriatul cu Uber în urma testării cu succes a serviciului de livrări prin UberEats.

Testele s-au făcut pentru 200 de restaurante din Florida iar serviciul de livrări va fi lansat pentru mai multe orașe din SUA în luna iunie. CEO McDonald’s: livrările, îmbunătățirea restaurantelor și aplicațiile mobile de comenzi și plată sunt prioritățile companiei pentru următorii doi ani. (sursă)

 

Amazon raportează venituri de 3,66 miliarde USD în trimestrul 1 pentru Amazon Web Services, o creștere de 42%.

Procentul este mai mic față de anul trecut, când s-a înregistrat 64% creștere. AWS a avut un profit operațional de 890 milioane USD în primul trimestru. Veniturile nete ale Amazon au fost de 724 milioane USD, din venituri totale de 35,7 miliarde USD. Amazon Prime a generat cu 52% mai multe abonamente. Amazon a înregistrat pierderi operaționale de 481 miliioane USD. (sursă)

 

Apple va lansa propria platformă de transferuri online de bani P2P.

Serviciul va permite utilizatorilor de iPhone să trimită bani către alți utilizatori de iPhone. Astfel, Apple va intra în competiție directă cu servicii similare precum PayPal, Venmo sau Square Cash. Apple a avut recent discuții cu Visa pentru crearea propriilor sale carduri pre-paid, pentru ca serviciul de transfer de bani să se poată desfășura fără necesitate confirmării conturilor de către bănci. (sursă)

 

Acțiunile Yahoo Japonia scad pe fondul avertizărilor date de companie în privința creșterii costurilor de marketing și competiției cu Amazon.

Cota de piață a Yahoo pe domeniul e-commerce a scăzut drastic în ultimii ani, pe măsură ce Amazon a acaparat din ce în ce mai mult piața. Vânzările Amazon în Japonia au crescut cu 30% în 2016, la 11 miliarde USD. Veniturile din reclame ale Yahoo au fost de 155 de milioane USD, în condițiile în care rivalul local Rakuten a înregistrat 2,8 miliarde USD.Yahoo Japan își va mări bugetul de marketing cu 44%, la 458 de milioane USD. (sursă)

 

Verizon investește în Renovo, start-up de tehnologie pentru mașini autonome.

Renovo este cunoscută pentru transformarea unui vehicul vintage DeLorean într-o mașină autonomă. Scopul companiei este de a crea un software pentru mașini autonome care să devină la fel de împământenit ca sisteme de operare precum Microsoft Windows sau Google Android. Verizon, cel mai mare operator telecom din SUA, vede o oportunitate în oceanul de date wireless generat de viitoarele flote de mașini autonome. (sursă)

 

Alphabet, compania părinte a Google, raportează venituri de 24,7 miliarde USD în trimestrul 1.

Compania a depășit așteptările analiștilor, capitalizând reclamele mobile și cele din aplicația Google Maps. Proiectele alternative (Other Bets) ale Google au generat venituri de 244 de milioane USD, însă pierderi de 855 de milioane USD . Per total, venitul net al companiei a crescut la 20,1 miliarde USD și la 7,73 USD per acțiune. (sursă)

 

 

Baidu raportează vânzări cu 6,8% mai mari în trimestrul 1 2017, însă previziunile de vânzări pe anul acesta sunt sub așteptările analiștilor.

Scăderea cifrelor din previziuni se datorează concurenței în domeniul de advertising online și reglementărilor impuse de govern pentru piața din China. Baidu a oferit o estimare a veniturilor pe 2017 de 2,97 miliarde USD. Venitul net al companiei a scăzut cu 11% pe trimestrul 1, la 260 de milioane USD, în special din cauza încercărilor eșuate de extindere pe piața de food delivery și de plăți în grupuri. (sursă)

 

Microsoft raportează încasări de 23,6 miliarde USD pe trimestrul 1.

Business-ul Microsoft Intelligent Cloud a generat 6,8 miliarde USD în acest trimestru. Veniturile din Azure au crescut cu 93%. Segmentul de productivitate este dominat de veniturile din Office și Dynamics în valoare de 8 miliarde USD. LinkedIn a contribuit cu 975 de milioane USD. Segmentul de personal computing a raportat venituri de 8,8 miliarde USD, în scădere de la 9,5 miliarde în 2016. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*