Pinterest este evaluat la 12 miliarde USD, Walmart ofera puncte automatizate de ridicare a comenzilor online iar Amazon lanseaza un nou smartphone

 

Pinterest obține 150 de milioane USD finanțare și este evaluată la 12 miliarde USD.

Rețeaua socială a obținut alte 367 de milioane USD în 2015 la o evaluare de 11 miliarde USD. În ultima perioadă compania a început să promoveze tehnologia sa de recunoaștere a imaginilor. Pinterest arată astfel că poate aduce produse în fața clienților în alte moduri decât Facebook și Google. Numărul de utilizatori activi lunar ai Pinterest a urcat la 175 de milioane la începutul anului. (sursă)

 

Delivery Hero, retailerul online german din zona de comenzi de mâncare, pregătește un IPO de 500 de milioane USD.

Oferta publică inițială de acțiuni va avea loc pe bursa din Frankfurt. Este de așteptat ca IPO-ul să aibă loc în următoarele luni. Momentan, 35% din acțiuni sunt deținute de Rocket Internet și 10% de Naspers. Băncile care se vor ocupa de IPO-ul Delivery Hero vor fi Citigroup, Goldman Sachs și Morgan Stanley. (sursă)

 

Un analist al Credit Suisse declară că investitorii nu acordă suficientă atenție Ebay.

Paul Bieber, analist al Credit Suisse, afirmă că Ebay are potențial major de profit și de a ajunge pe piețele publice datorită celor două business-uri ale sale în afara licitațiilor: anunțurile de mică publicitate și operațiunea de ticketing StubHub. Conform estimărilor, Ebay este sub-evaluat, putându-se compara cu business-uri mai proeminente, precum Scout24 și PayPal. (sursă)

 

Shipt, marketplace online pe zona de grocery, obține 40 de milioane USD finanțare.

Compania americană intenționează să folosească fondurile pentru a-și extinde serviciile către 100 de zone metropolitane din SUA în următorul an. Shipt încheie parteneriate cu retaileri locali pentru a livra cumpărăturile făcute online de comunitatea sa de cumpărători. Platforma oferă acum livrări personalizare către peste 20 de milioane de gospodării din peste 50 de piețe de-a lungul SUA. (sursă)

 

Walmart testează un chioșc automatizat pentru ridicarea comenzilor online.

Locația se găsește în Oklahoma City și permite ridicarea cumpărăturilor efectuate online în orice zi a săptămânii și la orice oră. Clienții introduc codul de comandă iar chioșcul aduce în mod automat comanda. Serviciul este disponibil în urma unei comenzi de cel puțin 30 USD. Walmart explorează  un concept similar în Marea Britanie și plănuiește instalarea unor automate pentru comenzile non-food. (sursă)

 

Alipay și WeChat intră pe piața din Canada.

Cele două companii au încheiat parteneriate cu autoritățile canadiene de turism. OTT Financial, serviciul de schimburi externe canadian, lucrează cu Alipay și Tencent pentru extinderea serviciilor celor două companii către comercianți cheie. Această mișcare face parte dintr-un program susținut de Autoritatea de Turism din Toronto și Guvernul Ontario. (sursă)

 

Amazon dezvoltă un nou smartphone, intitulat Ice.

Amazon reîncearcă să cucerească piața de telefoane mobile prin noul concept de telefon, după eșecul Fire Phone. Retailerul face o schimbare de strategie, integrând serviciile Google Mobile în cadrul device-urilor sale, vânzând tablete Android fără aplicații Google instalate. De asemenea, conform unor surse, Amazon plănuiește lansarea a cel puțin un smartphone în India anul acesta. (sursă)

 

Rakuten Pay va fi lansat în cadrul magazinelor Lawson.

Platforma e-commerce japoneză a semnat un acord cu retailerul Lawson pentru introducerea aplicației sale de plăți mobile. Serviciul va fi disponibil din august în cadrul a 13.169 de locații Lawson din Japonia. Rakuten Pay permite clienților să facă plăți mobile în locații fizice, atât prin cardul atașat la un cont bancar cât și prin Rakuten Super Points, un sistem de puncte dedicat utilizatorilor Rakuten, fiecare user primind 1 punct pentru fiecare 200 de yeni cheltuiți. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*