Lyft ar putea primi 1 mld USD finanțare de la Alphabet, Google lansează un nou serviciu de plăți digitale în India, Wish primește 500 mil USD finanțare, iar Target automatizează operațiunile de vânzări cu ajutorul Android

 

Alphabet se află în discuții cu Lyft în vederea unei finanțări de 1 miliard USD pentru compania de ride-hailing.

Discuțiile dintre Alphabet și Lyft au debutat în urmă cu câteva săptămâni. Potențiala infuzie de capital ar putea permite companiei din San Francisco să urmeze o strategie mai agresivă de creștere, bazată pe subvenții acordate șoferilor săi, discounturi pentru clienți și marketing. Lyft a demarat și o campanie de promovare pe TV cu participarea actorului Jeff Bridges. (sursă)

 

Google plănuiește introducerea unui serviciu localizat de plăți digitale în India.

Serviciul numit Tez va oferi soluții de plată adiționale față de cele existente precum Google Wallet sau Android Pay. Tez, care înseamnă “rapid” în limba hindi, va include suport pentru serviciul guvernamental UPI (Unified Payments Interface) și alte servicii de plată prezente pe piață, ca Paytm sau Mobikwik. (sursă)

 

Pinterest depășește 200 de milioane de utilizatori activi lunar.

Compania a crescut cu 50 de milioane de utilizatori activi pe an. Deși nu are o rată de creștere ca cea a Facebook sau Instagram, aceasta este una foarte bună pentru o companie în vârstă de 7 ani. Peste jumătate din utilizatorii Pinterest sunt din afara SUA. Serviciul a anuțat lansarea unor noi funcționalități pentru următoarea perioadă. (sursă)

 

Google ar putea schimba politica ce permite utilizatorilor să citească articole de ziar în mod gratuit pe site-urile publisherilor.

Politica Google numită “first click free” a fost descrisă de reprezentanții publicațiilor ca fiind toxică. Google și Facebook susțin din ce în ce mai mult principiul conform căruia jurnalismul de calitate trebuie să fie susținut și că va fi nevoie de mai mult decât un model de advertising pentru această susținere. Dispariția modelului “first click free” ar urma să însemne o prezență mai accentuată a articolelor de calitate în rezultatele căutărilor organice. (sursă)

 

Wish urmărește obținerea unei finanțări de 250 de milioane USD la o evaluare de peste 8 miliarde USD.

Wish folosește un proces de descoperire socială a bunurilor și oferă articole cu discounturi foarte mari. Producătorii chinezi sunt cei preferați de companie. Wish a penetrat de asemenea și piețele internaționale și a obținut până în prezent 1 miliard USD finanțare. Wish complică astfel concurența pe piața e-commerce la nivel global, piață despre care se spune că va fi disputată de Amazon, Alibaba și WalMart. Amazon și Alibaba au încercat să achiziționeze Wish în urmă cu mai mulți ani. (sursă)

 

Alipay poate fi folosit ca metodă de plată la metroul din Moscova.

5 stații principale din cadrul metroului moscovit acceptă Alipay ca metodă de plată pentru bilete de o călătorie sau pentru 24 de ore, ca parte a unui program pilot de a atrage turiști chinezi. Ghișeele de bilete vor avea instrucțiuni în chineză și vor fi echipate cu device-uri speciale care vor putea genera coduri PIN și QR pentru plăți mobile. Este de așteptat ca programul să se extindă la nivelul întregii rețele de metrou din Moscova anul viitor. În 2016, 1,3 milioane de turiști chinezi au vizitat Moscova. (sursă)

 

Samsung achiziționează furnizorul de piese auto Harman pentru 8 miliarde USD și intră astfel pe piața de condus autonom.

Samsung a anunțat crearea unei unități strategice pentru condus autonom și servicii avansate de asistență pentru șoferi, împreună cu un fond de 300 de milioane USD pentru investiții în tehnologie și start-up-uri auto. Cei mai mari competitori ai Samsung au intrat de asemenea în ultimul an pe piața de vehicule conectate. (sursă)

 

Nestle achiziționează un pachet majoritar de acțiuni în Blue Bottle.

Astfel, Nestle se extinde pe piața cafelei din SUA, investind peste 700 de milioane USD în lanțul californian de cafenele și prăjitorii Blue Bottle. Nestle deține brandurile Nescafe și Nespresso și va concura pe piața din SUA cu Starbucks și Keurig Green Mountain. Blue Bottle a fost fondată la începutul anilor 2000 și a beneficiat de 120 de milioane USD finanțare până în prezent. (sursă)

BlaBlaCar se extinde lansând un nou serviciu.

BlaBlaLines este un nou serviciu de ride-sharing pentru cei care fac naveta zilnică. Compania a testat noul serviciu în zonele Reims și Toulouse din Franța și îl extinde acum în Paris. Până acum, serviciile BlaBlaCar erau disponibile pentru distanțe lungi. De acum, drumul de acasă până la locul de muncă poate fi împărțit cu oameni care merg pe același traseu zilnic. (sursă)

 

Magic Leap, start-up din zona AR, urmărește obținerea unei finanțări de 500 de milioane USD la o evaluare de 6 miliarde USD.

Magic Leap a obținut până în prezent 1,3 miliarde USD pentru dezvoltarea ochelarilor săi AR. Proiectele companiei se leagă de dispozitive wearable și se desfășoară deja de câțiva ani. Magic Leap a atras de partea sa investitori precum Alibaba, Qualcomm sau Google. Compania urmărește să livreze un dispozitiv AR wearable în următoarele 6 luni. Prețul device-ului de mărime mai mare decât ochelarii dar mai mică decât căștile VR va fi între 1500 și 2000 USD. (sursă)

 

Target își va gestiona operațiunile de vânzări folosind device-uri Android, după 3 ani în care a utilizat produse Apple.

Gestionarea stocurilor și alte operațiuni esențiale din zona de vânzări vor fi făcute prin dispozitive Android. Target va angaja developeri Android pentru a porta software-ul său intern pe noile device-uri. Target a luat această decizie în urma problemelor cu dispozitivele Apple utilizate raportate de angajații săi, în special în ce privește gama iPod Touch și cea de scannere. (sursă)

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*