Auchan deschide magazine automatizate în China, Apple lansează Apple Pay Cash, Amazon lansează propriul său brand de echipament sportiv, iar Twitter extinde limita de caractere pentru postări la 280

 

Auchan anunță lansarea unor magazine automatizate în China.

Cele câteva sute de locații Auchan Minute vor fi operaționale până la finalul anului. Principiul de funcționare este simplu: clienții folosesc WeChat pentru a intra, scanând un cod QR care deschide ușile, userul este apoi identificat, scanează produsele dorite, care sunt adăugate într-un coș de cumpărături virtual. Produsele sunt apoi ridicate și plata se face prin WeChat Pay sau Alipay. (sursă)

 

Meituan-Dianping ia în calcul un IPO pe piața din SUA în 2018.

Prin listarea pe o bursă americană, compania ar putea obține până la 3 miliarde USD. O astfel de tranzacție, care ar reprezenta 10% din valuarea Meituan, ar fi cea mai mare listare pe o bursă americană după cea a Alibaba din 2014, cotată atunci la 25 de miliarde USD. Meituan oferă o gamă largă de servicii, de la bilete de film la livrare de mâncare și servicii beauty și a obținut luna trecută 4 miliarde USD finanțare. (sursă)

 

Snap lansează redesignul aplicației sale de messaging.        

Este încercarea Snapchat de a-și extinde baza de public. Compania a raportat o creștere a numărului de utilizatori la 178 de milioane pe trimestrul 3. Veniturile trimestriale din publicitate au crescut la 208 milioane USD, față de 128 milioane USD în T2, o cifră totuși sub estimările analiștilor. Snap a raportat și o pierdere netă de 443 de milioane USD, comparativ cu 124 de milioane USD anul trecut. (sursă)

 

Apple lansează Apple Pay Cash.

Apple și-a lansat aplicația de plăți directe și P2P în cadrul iMessage în variantă beta. Noul serviciu a fost anunțat anul acesta și este disponibil pentru iOS 11 în urma update-ului sistemului de operare pe device. Plățile pot fi efectuate prin folosirea unui buton dedicat și prin intermediul unui mesaj. Serviciul este disponibil momentan doar pentru clienții din SUA și nu este taxat în plus. (sursă)

 

Alphabet lansează un serviciu de taxi fără șoferi umani.

Waymo, divizia autonomă de vehicule din cadrul Google, lansează acest serviciu în teste în regiunea Phoenix. Utilizatorii serviciului sunt voluntari și se vor deplasa cu vehicule fără șoferi de siguranță. Prin această mișcare, Alphabet caută să comericializeze tehnologia de condus autonom înaintea multor companii. Serviciul Waymo ar putea concura cu Lyft și Uber pe zona on-demand. (sursă)

 

Zalando micșorează estimările de profit pentru trimestrul 4 în urma unei luni octombrie sub așteptări.

Vânzările retailerului online german de fashion au crescut cu 29%, la 1,25 de miliarde USD, pe trimestrul 3. Vânzările sale s-au situat ușor sub estimări, din cauza, în special, temperaturilor deosebit de ridicate pentru această perioadă a anului. Zalando a raportat 22,2 milioane de clienți activi, în creștere cu 15,7%. Acțiunile sale au scăzut, însă compania se așteaptă să încheie anul pe o creștere între 20 și 25% față de anul trecut și va continua investițiile în logistică în T4. (sursă)

 

Andrew Ng dorește un New Deal care să plătească angajații înlocuiți de entități automate.

În cadrul unei conferințe, fostul șef al AI din cadrul Baidu și creatorul proiectului de deep learning al Google, a declarat că un astfel de acord ar oferi un stimulent angajaților destituiți să deprindă abilități noi și să reintre pe piața forței de muncă. Ng sugerează o nouă versiune a programului din vremea Marii Crize din 1929, New Deal, care a favorizat întoarcerea șomerilor americani pe piața forței de muncă facilitând acestora deprinderea de noi abilități. (sursă)

 

Ola va colabora cu Microsoft în vederea creării unei noi platforme pentru vehicule conectate.

În urma parteneriatului, Ola va utiliza serviciul de cloud computing al Microsoft, Azure, pentru a implementa oferta sa de in-car entertainment. Platforma va oferi diagnosticarea vehiculului, mentennață predictivă și soluții de navigare. Platforma va fi apoi oferită producătorilor auto, pentru a putea fi integrată în sistemele acestora. (sursă)

 

Amazon Audible lansează o ofertă de audiobooks în limba chineză.

Prin această mișcare, Amazon dorește să atragă milioanele de cumpărători chinezi din SUA și din alte piețe internaționale. La lansare, Audible in Chinese cuprinde 300 de audiobooks în limba chineză, Amazon declarând că va adăuga multiple titluri în următoarele luni. Este estimat că în SUA se află 5 milioane de vorbitori de chineză iar în lume, în afara Chinei, se află 50 de milioane, răspândiți în țări precum Thailanda, Malaezia, Indonezia, Canada sau Australia. (sursă)

 

Amazon lansează propriul său brand de articole sportive, Peak Velocity.

Brandul oferă haine pentru sportivi de performanță, în special bluze și pantaloni, care au caracteristici precum capacitatea de întindere a materialului sau răspândirea umidității. Peak Velocity are două linii de articole, Quantum Fleece și Metro Fleece, aceasta din urmă fiind mai scumpă și destinată utilizării zilnice. Momentan, articolele Peak Velocity pot fi achiziționate numai de abonații Amazon Prime. Prin această lansare, Amazon va concura cu branduri consacrate precum Nike. (sursă)

 

Twitter extinde limita de caractere la 280.

Prin cea mai recentă actualizare, tweet-urile utilizatorilor pot avea o lungime de până la 280 de caractere, dublu față de limita de până acum. Twitter a anunțat încă din septembrie extinderea limitei de caractere. Analiștii interni ai rețelei sociale au descoperit că numai 5% din tweet-uri au avut peste 140 de caractere, iar dintre aceastea numai 2% au avut peste 190 de caractere. (sursă)

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*