eMAG investește 10 mil. euro pentru a rezolva problemele legate de livrările de Black Friday, Fashion Days va avea reduceri de până la 90% și va vinde inclusiv diamante de Black Friday, FAN Courier lansează serviciul de ridicare non-stop a comenzilor online, iar evoMAG are Black Friday și pentru companii

 

Chiriţoiu: Reducerile de Black Friday vor fi monitorizate

Reducerile de Black Friday vor fi monitorizate de Consiliul Concurenţei, a anunţat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, care a explicat că se va urmări dacă ofertele sunt reale, iar imediat după Black Friday, Consiliul va face public un raport cu privire la comerţul electronic. „Partea bună este că, într-adevăr, comerţul electronic e în expasiune la noi. Nu vrem să omorâm Black Friday, nu vrem să omorâm comerţul electronic. Vrem să ne asigurăm că funcţionează bine, să vedem cum poate fi îmbunătăţit”, a anunţat Chiriţoiu la Digi 24.

Sursa – https://www.news.ro/economic/chiritoiu-reducerile-de-black-friday-vor-fi-monitorizate-1922400410142017110917384360


ANPC vrea să verifice promoțiile magazinelor online de Black Friday. Ce reguli trebuie să respecte comercianții

Inspectorii ANPC vor monitoriza promoțiile magazinelor online de Black Friday. Astfel, comercianții online vor fi verificați prin sondaj dacă au oferte reale și respectă legea în ceea ce privește reducerea produselor. ANPC avertizează că orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

Sursa – http://www.startupcafe.ro/marketing/magazine-online-controale-anpc-black-friday.htm


→ eMAG susţine că a rezolvat cu o investiţie “fabuloasă“ de 10 mil. euro „3 mari probleme” legate de livrare. “Trimitem 200.000 de produse pe zi de Black Friday”

eMAG, cel mai mare retailer online de pe piaţa locală, a investit în acest an 10 milioane de euro doar în dotarea cu tehnologie a depozitului, care să-i permită să reducă erorile şi să accelereze procesul de expediere al coletelor – una dintre cele mai complexe probleme cu care se confruntă companiile active în comerţul electronic. “Aceşti 10 milioane de euro au fost investiţi într-o platformă, care este ca un bloc cu mai multe etaje – la sol ai o amprentă de 8.000 de metri pătraţi (mp), dar tu pui de trei ori încă 8.000 de metri pătraţi şi asta îţi permite ca într-un spaţiu de 8.000 de metri pătraţi să ai spaţiu de stocare de 32.000 mp”, a declarat Tudor Manea, director general al eMAG România.

Sursa – http://www.zf.ro/business-hi-tech/emag-sustine-ca-a-rezolvat-cu-o-investitie-fabuloasa-de-10-mil-euro-3-mari-probleme-legate-de-livrare-trimitem-200-000-de-produse-pe-zi-de-black-friday-16806813


→ Black Friday la Fashion Days: un milion de articole, printre care si diamante, reduceri de pana la 90% si vanzari estimative de peste 5,5 milioane euro

Retailerul a anuntat Black Friday pe 17 noiembrie. Un milion de articole de imbracaminte si incaltaminte vor fi reduse cu pana la 90%. Noutatile celei de-a cincea editie Black Friday: diamante si produse de lux, parteneriatul cu Posta Romana si verificarea coletului la livrare.

Sursa – https://www.wall-street.ro/special/black-friday/215691/black-friday-la-fashion-days-un-milion-de-articole-printre-care-si-diamante-reduceri-de-pana-la-90-si-vanzari-estimative-de-pest.html


→ Marius Costin, PayU: Pana acum, Romania a fost la primire. Dar incepem sa contam pe harta e-commerce-ului mondial

Comertul electronic din Romania a avut, anul trecut, o crestere de 38%, cea mai mare din Europa. Marius Costin, country manager al PayU Romania, a declarat la retailArena ca si adoptia de plati online este pe un trend ascendent agresiv, rata de crestere in PayU fiind de 61%.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/eCommerce/215291/ncepem-sa-contam-pe-harta-e-commerce-ului-mondial.html


→ INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu BestKids.ro

Bestkids.ro este un site care vinde produse pentru copii (jucarii, alimente, imbracaminte, accesorii) si gravide/mamici. George Serban (General Manager bestkids.ro) a povestit cum arata culisele unei afaceri vechi de 10 ani: site-ul a aparut pe 1 iunie 2007, „moment ales deloc intamplator, avand in vedere specificul magazinului”, spune fondatorul, care a avut inainte alt business (bestauto.ro, lansat in 2001 si vandut 5 ani mai tarziu).

Sursa – http://ecompedia.ro/interviu-ecompedia-stat-de-vorba-cu-bestkids-ro.html


→ FAN Courier lansează serviciul de ridicare non-stop a produselor comandate online. Clienții vor ridica livrările de la lockere, cu un cod PIN

FAN Courier, liderul pietei locale de curierat, lansează, pentru început în București, serviciul eBOX, opțiunea de livrare a produselor comandate online care permite clienților să ridice livrările de la lockere cu acces non-stop. Primele 10 lockere au fost instalate lângă intrarea în Mall Promenada și 9 statii Petrom.

Sursa – https://www.profit.ro/insider/retail/fan-courier-lanseaza-serviciul-de-ridicare-non-stop-a-produselor-comandate-online-clientii-vor-ridica-livrarile-de-la-lockere-cu-un-cod-pin-17382671


→ Furnizorul de energie E.ON intră pe platforma eMag.ro. Anul trecut a vândut prin retailer 1.000 abonamente în 20 de minute

Furnizorul de energie E.ON a încheiat un parteneriat cu eMAG, prin care care clienții casnici se vor putea informa online și vor putea contracta energia de la distanță. Contractul de furnizare a energiei electrice va fi încheiat online, iar accesul la informații legate de indexul contorului, factura electronică, plată online sau consum va fi prin intermediul contului E.ON.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/furnizorul-de-energie-e-on-intra-pe-platforma-emag-ro-anul-trecut-si-a-vandut-prin-retailer-1-000-abonamente-in-20-de-minute-17381033


→ O companie din Brașov aduce brandul Bookcity în București și în Moldova

În București, compania va deschide un magazin în complexul comercial Auchan din Drumul Taberei și încă unul în complexul Shopping City din Galați. Librăria a fost lansată în 2011, iar 4 ani mai târziu a fost lansat Bookcity Concept Store în Coresi Mall din Brașov, fiind dezvoltată și o platformă de vânzare online. Compania lansată în 1992 a avut în 2016 o cifră de afaceri de 4,4 milioane lei și profit net de 82.855 lei.

Sursa – https://www.profit.ro/must-read/o-companie-din-brasov-aduce-brandul-bookcity-in-bucuresti-si-in-moldova-17362701


→ evoMAG organizează Black Friday și pentru companii

Retailerul evoMAG organizează Black Friday și pentru companii în perioada 7-14 noiembrie, acestea putând beneficia, pe lângă discounturi semnificative la echipamente electronice, și de servicii personalizitate și gratuite. „Am ales să organizăm Black Friday și pentru companii pentru că am observat un interes crescut din partea acestora în a investi în soluții tehnologice tot mai complexe”, a declarat Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/evomag-organizeaza-black-friday-si-pentru-companii-17372155


→ TBI Bank lansează un produs online pentru finanțarea întreprinderilor

TBI Bank a lansat un credit pentru întreprinderi acordat exclusiv online, suma maximă acordată fără garanții fiind de 67.500 lei. Aprobarea se face online, fără a fi necesare o vizită la bancă sau un cont curent la TBI Bank. „Cea mai recentă propunere a noastră reprezintă doar unul dintre produsele pe care le lansăm pe piața din România”, a declarat Florentina Mircea, Chief Business Banking Officer la TBI Bank.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/financiar/tbi-bank-lanseaza-un-produs-online-pentru-finantarea-intreprinderilor-17370017


→ Black Friday 2017 la Flanco: Reduceri de pana la 56% la electrocasnicele de bucatarie

Black Friday 2017 a inceput deja la Flanco de pe 27 octombrie si se va desfasura pana pe 19 noiembrie. Retailerul a anuntat reduceri de pana la 80%, atat online, cat si in magazinele fizice. Am listat mai jos 5 electrocasnice de bucatarie cu reduceri care ajung la 56%.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/215694/black-friday-2017-la-flanco-reduceri-electrocasnice.html


→ Stanciu, eMag: Simplitatea bate tot. Plata cu cardul se apropie de 30%

“Simplitatea bate tot”, spune, raspicat, Iulian Stanciu, CEO si actionar eMag, cel mai mare magazin online din tara, care se apropie de afaceri de 1 miliard de euro. “Uitati-va la Uber, Instagram sau produse digitale care sunt doar un pic mai simple decat celelalte, insa prind tractiune mult mai bine, fara sa investeasca prea mult in marketing”, puncteaza Stanciu.

Sursa – https://www.wall-street.ro/special/black-friday/215562/stanciu-emag-simplitatea-bate-tot-plata-cu-cardul-se-apropie-de-30.html


→ CEO eMag: ne doare rau lipsa de predictibilitate. Speram sa nu se aprobe toate modificarile fiscale

Daca Guvernul punea impozit pe cifra de afaceri, eMag ar fi fost la un pas de “la revedere”, spune, plastic, Iulian Stanciu, CEO si actionar eMag, companie care angajeaza in prezent peste 4.000 de oameni. “Noi speram sa nu fie facute toate modificarile anuntate la codul fiscal”, isi exprima acesta speranta.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/eCommerce/215538/ceo-emag-ne-doare-rau-lipsa-de-predictibilitate-speram-sa-nu-se-aprobe-toate-modificarile-fiscale.html


→ Povestea creditului online al Libra Internet Bank: multi clienti de IFN nu au inteles ca este un credit bancar

Creditul online al Libra Internet Bank, lansat in urma cu un an, a intampinat la inceput o cerere mare din partea unor clienti mai putin eligibili, care se pretau mai mult IFN-urilor, dar ulterior clientii au inteles ca este un credit bancar, cu DAE la media pietei, chiar daca banii pot intra in cont in mai putin de o ora, a explicat Octavian Hera, Head of Digital, Libra Internet Bank.

Sursa – https://www.wall-street.ro/special/future-banking/215608/povestea-creditului-online-al-libra-internet-bank.html


→ Artistul Florin Grozea a investit 50.000 euro într-o platformă online care intermediază interacţiunea dintre branduri şi influenceri

Agenţia digitală Hit Yourself a investit peste 50.000 euro în dezvoltarea unei platforme de tip marketplace care intermediază interacţiunea dintre branduri, agenţii (de comunicare, de digital, de marketing) şi influenceri. Platforma, numită MOCAPP, are ca scop revoluţionarea modului de organizare a campaniilor de promovare cu influenceri prin automatizarea acestui proces. Piaţa de publicitate din România a ajuns la nivelul la care are nevoie de automatizarea campaniilor cu influenceri. Brandurile şi agenţiile au nevoie de rezultate relevante într-un timp cât mai scurt, la bugetele optime.

Sursa – http://www.zf.ro/business-hi-tech/artistul-florin-grozea-a-investit-50-000-euro-intr-o-platforma-online-care-intermediaza-interactiunea-dintre-branduri-si-influenceri-16812691


→ Agenţia de performance marketing Edge 2Perfomant a înregistrat venituri de 160.000 euro în primele 9 luni

Edge, agenţie full-service de performance marketing deţinută de grupul 2Performant, a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an venituri de 160.000 euro, portofoliul acesteia numărând în prezent 30 de clienţi. „Edge este o agenţie care se axează pe livrarea personalizată de soluţii pentru clienţi naţionali şi internaţionali cu nevoi elevate. Portofoliul Edge este de aproximativ 30 de clienţi, aceştia acoperind verticale de tipul telecom, financiar, retail online, fashion, dar şi domenii mai specifice precum papetărie, bilete online şi tranzacţionare de monedă virtuală”, a declarat Cosmin Nastasă, managing director al Edge. Printre cei mai mari clienţi ai Edge sunt Orange, Provident şi Elefant.ro.

Sursa – http://www.zf.ro/business-hi-tech/agentia-de-performance-marketing-edge-2perfomant-a-inregistrat-venituri-de-160-000-euro-in-primele-9-luni-16812687


→ Microsoft Summit 2017. Fostul preşedinte al Estoniei: Dacă vreţi o ţară digitală, convingeţi-vă guvernul să o construiască

Philippe Rogge, vicepreşedinte al Microsoft pentru Europa Centrală şi de Est, a declarat că „este momentul perfect ca în România să se producă transformarea digitală, deoarece potenţialul ţării este ridicat“. Dacă vor să aibă o „ţară digitală” în care serviciile să fie furnizate online iar plimbatul hârtiilor între instituţii – birocraţia – să fie eliminată, românii trebuie să-şi preseze guvernul să meargă în această direcţie, a declarat în cadrul evenimentului Microsoft Summit 2017 Toomas Hendrik Ilves, fostul preşedinte al Estoniei, care în cei zece ani de mandat a reuşit să-şi transforme ţara într-unul dintre liderii globali în domeniul utilizării tehnologiei în sectorul public.

Sursa – http://www.zf.ro/business-hi-tech/microsoft-summit-2017-fostul-presedinte-al-estoniei-daca-vreti-o-tara-digitala-convingeti-va-guvernul-sa-o-construiasca-16811062


→ CERT-RO avertizează: Două site-uri fictive se folosesc de imaginea WizzAir şi Blue Air

Două noi scheme de tip Scam Phishing au fost promovate prin intermediul unor site-uri care promovau concursuri fictive ce ofereau câştigătorilor bilete de avion WizzAir şi Blue Air, iar unii dintre utilizatori care şi-au completat datele online au pierdut sume de bani, precizează specialiştii Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), într-o alertă publicată joi.

Sursa – http://www.capital.ro/cert-ro-avertizeaza-doua-site-uri-fictive.html

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.