Alibaba va vinde mașini folosind automate gigantice, eBay ia în calcul acceptarea Bitcoin ca metodă de plată, JD, WalMart și IBM lansează un sistem blockchain pentru siguranța alimentelor, iar Amazon reia comecializarea Apple TV

 

FCC votează renunțarea la neutralitatea internetului.

Comisia Federală de Comunicații din SUA a votat în ziua de joi abrogarea unei legi din 2015 care asigura accesul liber la internet. Partidul Democrat, reprezentanții Hollywood-ului și companii ca Alphabet și Facebook au sperat să păstreze legile din era Obama care interziceau providerii de servicii să blocheze, să încetinească viteza sau să taxeze accesul la internet pentru un anumit conținut. Procurorul districtual al statului New York a declarat că va face apel. (sursă)

 

Alibaba va vinde mașini Ford utilizând automate gigantice.

Alibaba a oferit publicității detalii privind automatele intitulate “Car Vending Machines”. Acestea vor fi de fapt clădiri cu aspect futurist, dotat cu funcționalitățile unui automat de vânzare la scară foarte mare. Procesul va începe cu un client care folosește aplicația Alibaba Taobao pentru a scana o mașină pe care vrea să o testeze. Clientul, după înregistrarea informațiilor, va merge la clădirea-automat și va primi vehiculul, pe care îl va putea testa timp de 3 zile. (sursă)

 

Disney ajunge la un acord cu Twenty-First Century Fox privind achiziția business-urilor de fim, TV și internațional al companiei lui Rupert Murdoch.

Tranzacția va valora 52,4 miliarde USD și va transforma Disney într-un colos de entertainment la nivel global. Fox va rămâne cu diviziile de știri TV și sport. În urma anunțului și planurilor sale de a achiziționa acțiuni proprii pentru a evita diluarea valorii acestora, acțiunile Disney au crescut cu 2,7%. Prin achiziție, Disney va plăti și datoriile Fox de 13,7 miliarde USD. (sursă)

 

JD încheie un parteneriat cu compania imobiliară China Overseas Land & Investment.

Scopul parteneriatului este de a deschide câteva sute de magazine fizice fără personal uman în mai multe locații din China. Acest proiect va fi dezvoltat în întregime in-house de divizia de logistică a JD și laboratoarele de inovație ale companiei, JDX. Magazinele vor oferi o soluție completă care va integra multiple tehnologii smart pentru a promova ofertele imobiliare ale COLI. (sursă)

 

eBay ia în calcul acceptarea Bitcoin ca metodă de plată.

Retailerul țintește facilitarea cumpărăturilor de Sărbători. eBay ia exemplul Overstock, care a devenit primul retailer major care acceptă mai multe forme de monedă virtuală ca metodă de plată. Anumite trusturi media au indicat că acțiunile Overstock au crescut cu 250% în ultimele 6 luni, impulsionate de creșterea continuă a Bitcoin. (sursă)

 

Rakuten plănuiește să participe la o licitație organizată de guvern pentru preluarea celui de-al patrulea operatori wireless din Japonia.

Piața de mobile și wireless japoneză este dominată de giganții NTT, KDDI și SoftBank. Cotidianul Nikkei a afirmat că Rakuten va primi capital în valoare de 5,3 miliarde USD până în 2025 pentru investiții în infrastructură wireless. Rakuten a declarat că ia în calcul intrarea pe noua piață, deși nu a făcut public nici un anunț în acest sens până acum. (sursă)

 

Valoarea Spotify crește cu 20%.

Analiștii estimează valoarea Spotify la cel puțin 19 miliarde USD, ceea ce reprezintă o creștere de 20% în ultimele luni. Cele mai recente tranzacții private ale companiei suedeze au adus o creștere la 4000 USD per unitate a prețului acțiunilor sale. În toamnă, Spotify a fost evaluat la 16 miliarde USD. Acordul cu Tencent Music implică o creștere a prețului acțiunilor sale la 5000 USD per unitate. (sursă)

 

JD, WalMart și IBM lansează Blockchain Food Safety Alliance.

Cele trei companii împreună cu Laboratorul Universității Naționale de Inginerie Tsinghua pentru Tehnologii E-commerce vor colabora în direcția unei mai bune monitorizări a alimentelor în China și unei mai bune transparențe în cadrul lanțurilor de distribuție de mâncare. Cele 4 entități vor crea standarde pentru metode de colectare de date prin care vor încuraja responsabilizarea comercianților și vor oferi autorităților și consumatorilor informații relevante despre gestiunea alimentelor. (sursă)

 

Andrew Ng anunță lansarea Landing.ai, companie care utilizează AI în sectorul manufacturier.

Andrew Ng a ales domeniul producției deoarece acesta manifestă probleme pe care tehnica de machine learning le poate adresa. Compania lui Ng va crea și oferi software pentru companiile de producție și va oferi materiale educaționale pentru ca acele firme să își poată ajuta angajații și managerii să utilizeze noi unelte dotate AI. (sursă)

 

Brandul de fashion Birkenstock anunță că nu va mai utiliza Amazon pentru comercializarea articolelor sale în Europa, motivând prezența multor falsuri pe această platformă.

Birkenstock a ieșit de pe Amazon SUA pe fondul unor situații similare. În cazul platformei Amazon înm țările europene, ar putea exista și alte motive, precum cele legate de reglementări. Recent, Curtea Europeană de Justiție a dat dreptul brandurilor dreptul de a restricționa comercializarea articolelor lor pe platforme e-commerce dacă acestea aduc prejudicii de imagine. (sursă)

 

Tencent plănuiește un IPO în valoare de peste 1 miliard USD pentru 2018.

Serviciul de music streaming și downloading al Tencent este bazat pe 3 platforme, QQ Music, KuGou și Kuwo, și are de două ori mai mulți abonați plătitori decât Spotify. Încă nu a fost luată o decizie finală privind IPO-ul, conform unor surse de presă. Tencent vizează capitalizarea creșterii estimate de 88% a vânzărilor de muzică de pe piața din China continentală în următorii 4 ani. (sursă)

 

Amazon reia vânzările Apple TV pe platforma sa.

Compania a renunțat la comercializarea device-urilor Apple TV și Google Chromecast în urma disputelor cu cei doi giganți tech. Google, Apple și Amazon comercializează propriile device-uri de streaming, însă caută să vândă dispozitive utilizând și platformele competitorilor. Apple nu vinde conținut pe device-urile concurente, însă vinde multe device-uri pe Amazon. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.