SoftBank, Sequoia și Temasek fac noi mișcări în zona de investiții, Uber transportă marfă cu camioane autonome, Yoox estimează o creștere a marjelor de profit, iar statele americane vor percepe noi taxe pe vânzările online

 

SoftBank se află în discuții cu PayTm Mall în vederea unei runde de finanțare de 900 de milioane USD.

SoftBank va continua investițiile în următoarea perioadă. Paytm Mall, în care Alibaba și Ant Financial dețin o participație majoritară, ar putea fi evaluată la 2 miliarde USD. De asemenea, compania se află în discuții și cu fondul de investiții din Singapore, Temasek. Dacă runda va avea loc, ar fi a treia mare investiție a SoftBank în retailul online, după cele în Snapdeal în 2014 și Flipkart în 2017. (sursă)

 

Coinbase lansează un fond pentru criptomonede.

Fondul va fi gestionat în mod pasiv. Suma minimă pentru investiții va fi de 10.000 USD, iar comisionul anual va fi de 2%. Index Fund este primul vehicul de investiții al noii divizii de management al activelor al Coinbase. Acesta va include toate monedele digitale tranzacționate pe GDAX. La lansare, fondul va include 62% Bitcoin, 27% Ethereum, 7% Bitcoin Cash și 4% Litecoin. (sursă)

 

Ola urmărește să obțină între 500 de milioane și 1 miliard USD în finanțări.

Compania de ride-hailing se află în discuții cu Temasek. În urma unei astfel de finanțări, Ola ar urma să fie evaluată între 6 și 7 miliarde USD. Operațiunea ar urma să include o vânzare adițională de acțiuni din partea investitorilor. Această mișcare ar urma să devină prima operațiune majoră cu lichidități pentru compania de ride-hailing. (sursă)

 

Sequoia Capital urmărește să obțină 12 miliarde USD pentru investiții în SUA, China și alte piețe.

Sequoia a demarat acțiuni pentru a obține 8 miliarde USD în vederea creșterii la nivel global. De asemenea, firma de capital urmează să mai obțină 4,35 miliarde USD în urma finanțării de către alte fonduri de investiții. Portofoliul Sequoia include companii precum AirBnb, Stripe, Houzz, Instacart sau DoorDash. Sequoia va investi 2,5 miliarde USD în China și 675 de milioane USD în India. (sursă)

 

Yoox Net-A-Porter estimează o creștere a marjelor de profit în 2018.

Yoox a raportat creștere în zona de vânzări mobile și pe piața din Orientul Mijlociu. Compania și-a stabilit obiectivul de a-și crește încasările cu 17-20% annual până în 2020. Retailerul online gestionează 4 site-uri diferite, precum și magazine fizice dedicate brandurilor celebre din fashion, precum Armani sau Valentino. Yoox are 3,1 milioane de clienți activi. (sursă)

 

Mastercard achiziționează Oltio de la Standard Bank.

Oltio este o companie de tehnologie de plăți mobile din Africa de Sud. A fost fondată inițial ca un joint venture între banca locală Standard Bank și operatorul telecom MTN. Tehnologia Oltio este folosită pentu a autentifica achizițiile efectuate prin portofelul electronic Masterpass. Achiziția va permite Mastercard să folosească Oltio pentru a se extinde în zone precum plăți P2P, plăți de facturi și alte operațiuni din zona de banking. (sursă)

 

Uber a declarat că a demarat transporturile de marfă în Arizona folosind camioane autonome fabricate de Volvo.

Uber nu a oferit detalii. Mai mulți analiști estimează că Uber se află într-un stadiu relativ avansat referitor la dezvoltarea de vehicule autonome. Este estimat că primele vehicule autonome disponibile vor fi camioanele de marfă, deoarece sunt ușor de condus pe autostrăzi și pot livra marfa la hub-uri de flote convenționale. Acestea vor deveni însă disponibile după dezvoltarea mai accentuată a tehnologiei LiDAR. (sursă)

 

CEO-ul Twitter Jack Dorsey și baschetbalistul Kevin Durant se numără printre cei mai noi investitori în trackerul de fitness Whoop.

Dispozitivul wearable este extrem de popular între sportivii profesioniști. Recent, Whoop a primit o finanțare de 25 de milioane USD. Printre investitori s-a numărat și Comisarul NBA, David Stern. Dispozitivul Whoop costă 500 USD. Compania a fost evaluată la 100 de milioane USD și urmărește să atragă noi clienți din rândul pasionaților de sport și departamentelor sportive universitare. (sursă)

 

Cambodgia va lansa o criptomonedă națională.

Cambodgia s-a inspirat din exemplul Venezuelei, care a lansat criptmoneda Petro în februarie. Proiectul crypto cambodgian se va numi Entapay și va fi cel mai probabil prezentat la următorul summit blockchain al națiunilor din Asia de Sud-Est. Oficialii țării sunt încrezători, declarând că Entapay ar putea chiar înlocui Visa ca metodă de plată. (sursă)

 

 

Administrația Trump și statele individuale ar putea percepe noi taxe pe vânzările online din SUA.

Administrația Trump a cerut Curții Supreme să extindă autoritatea statelor individuale de a colecta impozite adiționale pe tranzacțiile online. În cadrul unei scrisori deschise adresate Curții Supreme, Procurorul General Noel Francisco a declarat că la adopția legii din 1992 care guvernează comerțul online nu a fost anticipată dezvoltarea e-commerce-ului. (sursă)

 

Uber ar putea forma un parteneriat în vederea dezvoltării de mașini autonome.

Uber și Waymo au încheiat recent o dispută legală, astfel că de acum pot colabora. Waymo are deja parteneriate cu mai multe companii pe zona de mașini autonome, Uber devenind unul dintre colaboratorii firești. Waymo ar putea forma un joint venture cu Uber, grăbind lansarea pe drumuri publice a mașinilor autonome construite de divizia self-drive a Alphabet. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*