ASOS lansează o funcție AI, Warby Parker obține 75 mil. USD finanțare, Amazon adaugă 5 USD la prețul abonamentului Prime Pantry, iar Elon Musk adoptă o poziție anti-AI

 

Intel plănuiește achiziționarea Broadcom pentru a-și proteja poziția pe piață.

Încercările Broadcom de a achiziționa Qualcomm au provocat anxietate în rândul investitorilor. Intel ar urma să achiziționeze una dintre cele două companii. Broadcom este evaluată în prezent la 109 miliarde USD. Intel ar avea motive să demareze achiziția: un conglomerat Broadcom-Qualcomm ar deveni un gigant pe piața de chip-uri, în special în zona mobile. (sursă)

 

Warby Parker obține 75 de milioane USD finanțare.

Retailerul online de ochelari ar urma să fie evaluat la 1,7 miliarde USD în urma operațiunii. Warby a emis noi acțiuni la un preț per unitate cu 37% mai mare față de runda precedentă de finanțare din 2015. În plus, un grup de investitori preferențiali au obținut dreptul de a bloca inițiative ale companiei de a crea sau distribui token-uri sau monede digitale. (sursă)

 

ASOS lansează o funcție vizuală pe bază de AI la nivel internațional.

Anul trecut, ASOS a lansat tool-ul său de search vizual în cadrul aplicației sale mobile din Marea Britanie. Retailerul fashion pune la dispoziția consumatorilor din întreaga lume această funcționalitate. Utilizatorii pot face o fotografie unui articol vestimentar și pot găsi unele similare pe ASOS. ASOS a declarat că 80% din trafic și 70% din vânzările din Marea Britanie vin de pe mobile. (sursă)

 

BNP Paribas Fortis încheie un parteneriat cu firma suedeză Tink.

Banca belgiană va incorpora serviciul de agregare de conturi al Tink în cadrul aplicației mobile a băncii. Primul pas va fi lansarea în vară a unei noi aplicații multi-banking a băncii digitale Hello Bank! deținută de BNP Paribas. Ulterior, noua tehnologie va fi integrată și în cadrul aplicației de banking Easy. Tink se află pe piața din Suedia din 2013 și are în prezent peste 500.000 de utilizatori. (sursă)

 

Jack Ma investește 20 de milioane USD în Rent the Runway.

Finanțarea a venit prin compania care investește în numele fondatorilor Alibaba Jack Ma și Joe Tsai. CEO-ul Rent the Runway a declarat că firma sa nu plănuiește să obțină finanțare adițională. Compania Rent the Runway este profitabilă, adăugând începând cu 2016 un serviciu pe bază de abonament care permite utilizatoarelor să își reînnoiască în mod constant garderoba. (sursă)

 

Kakao Pay raportează peste 1 milion de utilizatori pentru serviciul său de autentificare mobile pe bază de blockchain.  

Serviciul Pay Authentication a fost introdus de Kakao în urmă cu 8 luni. Serviciul sprijină procesul de autentificare dintre instituții și utilizatori prin documentarea semnăturilor digitale ale acestora din urmă. Kakao colaborează cu 20 de instituții și companii mari, printre care se numără Autoritatea de Transport sud-coreeană și asiguratorul AIA Life Korea. (sursă)

 

Amazon introduce o taxă de 5 USD lunar pentru abonamentul Prime Pantry.

Programul Prime Pantry permite utilizatorilor să cumpere articole de uz zilnic pentru casă, precum șervețele de bucătărie, bureți, etc. Pentru cei 5 USD adiționali plătiți pentru cutiile de ambalaj primite pentru comenzi peste 40 USD asigură clienților livrare gratuită. Abonații care nu plătesc cei 5 USD vor fi taxați cu 8 USD pentru livrare. Astfel, Amazon continuă să mărească prețul abonamentelor Prime, adăugând noi caracteristici, bazându-se pe loialitate abonaților. (sursă)

 

Google Assistant introduce noi funcționalități în cadrul platformei Actions.

Platforma Actions pentru aplicații vocale third-party include de acum un nou carusel pentru descoperirea de conținut și un control crescut asupra conținutului audio care poate fi ascultat în urma unei acțiuni. De asemenea, Google a introdus și un API care permite developerilor să adauge conținut media precum știri, clipuri și reportaje interactive. (sursă)

 

Elon Musk declară că sistemele AI sunt mai periculoase decât focoasele nucleare.

Elon Musk a fost mereu o voce care a cerut o mai strânsă reglementare a sistemelor AI. În cazul Alpha Zero, Musk a declarat că nimeni nu se aștepta la un asemenea grad de îmbunătățire și că acest sistem poate învăța regulile oricărui joc și poate învinge orice jucător uman. Miliardarul a subliniat din nou nevoia unui organism de control pentru a se asigura că sistemele pe bază de AI sunt dezvoltate în siguranță și cu responsabilitate. (sursă)

 

Statul american Washington aprobă legi care mențin neutralitea internetului.

Săptămâna trecută, Washington a devenit primul stat american care aprobă propriile reglementări referitoare la neutralitatea internetului. Printre reglementările adoptate se află și obligativitatea providerilor de internet de a dezvălui informații referitoare la practicile lor de management, performanțele firmelor și termeni comerciali. Sancționarea încălcărilor noii legi va fi aplicată prin Consumer Protection Act la nivelul statului. Statul Washington ar putea intra în conflicte legale cu FCC, deoarece legea interzice statelor să contrazică deciziile organismului federal de reglementare. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.