Naspers vinde 2% din participația în Tencent, Baidu primește acordul pentru testarea vehiculelor autonome, Starbucks țintește creșterea pe mobile, iar SUA mărește tarifele vamale pentru produsele high tech din China

 

Naspers vinde 2% din participația sa în Tencent.

Naspers a obținut astfel 9,6 miliarde USD pentru investiții. Această tranzacție reprezintă cea mai mare valoare pentru o vânzare secundară de acțiuni, comparabilă cu cel mai mare IPO din istoria Hong Kong-ului, cel al AIA din 2010. (sursă)

 

 

Baidu obține acordul guvernului chinez în privința testelor de vehicule autonome.

Astfel, Baidu va lansa testele pe drumuri publice de mașini self-drive. Baidu este considerată de guvernul Chinei drept compania-campion în zona de AI și va primi astfel primele 5 numere de înmatriculare cu 5 cifre pentru a lansa testele. Baidu a fost desemnată de guvern să construiască echivalentul auto al sistemului Android. (sursă)

 

Blockchain Capital obține 150 de milioane USD.

Compania care se concentrează exclusiv pe tranzacții în zona de crypto și blockchain va deschide un nou fond pentru investiții, al patrulea al său. Până în prezent, firmele de investiții tradiționale au evitat zona de start-up-uri crypto și blockchain, însă de acum acest aspect s-ar putea schimba datorită interesului manifestat de companii precum Andressen Horowitz în acest sector. (sursă)

 

Google Assistant poate trimite bani prin Google Pay.

Google va permite utilizatorilor să transfere sau să ceară bani prin intermediul vocii. Sistemele Google Pay și Google Assistant vor colabora în acest sens, atât pe iOS cât și pe Android. Smart speakerele Google Home vor avea în curând aceeași funcționalitate. Apple a început să ofere plăți P2P prin Siri încă de tomana trecută. Prin Google Assistant se vor putea trimite până la 9999 USD în cadrul unei singure tranzacții. (sursă)

 

Brandul britanic de mobilă high-end Made.com obține 48 de milioane USD finanțare.

Compania va utiliza fondurile pentru a accelera creșterea business-ului său în Europa și a-și crește prezența în online. Retailerul oferă clienților proiecte efectuate de designeri. Made.com operează 6 showroom-uri în Marea Britanie, Franța, Olanda și Germania. (sursă)

 

 

Starbucks urmărește creșterea comenzilor mobile.

Starbucks își promovează aplicația de comenzi prin mobile, reacționând la scăderea vânzărilor sale în SUA. Executivii au transmis acționarilor faptul că aplicația va fi disponibilă pentru toți clienții, nu numai membrilor programului de fidelizare al companiei. În SUA, Starbucks vrea să introducă pentru clienți obligativitatea de a utiliza Wi-Fi-ul dintr-o locație pentru a-și introduce adresa de mail, urmând ca aplicația să retina ulterior datele userului. (sursă)

 

MercadoLibre investeșet 100 de milioane USD în Mexic.

Retailerul mexican va deschide două centre de distribuție în țară. Operațiunile sale e-commerce au atins venituri de 86,5 milioane USD pe piața din SUA. Compania se așteaptă să genereze 3000 de noi locuri de muncă în Mexic și a declarat că va investi în îmbunătățirea experienței de utilizare a site-ului, în adăugarea de plusvaloare pentru consumatori și în îmbunătățirea timpilor de livrare. (sursă)

 

SUA anunță tarife crescute pentru bunurile high-tech provenite din China.

Noile tarife vamale introduse de administrația Trump se vor ridica la taxe adiționale de 60 de miliarde USD percepute comercianților chinezi. De asemenea, Casa Albă a anunțat că vor fi impuse tarfie adiționale și companiilor chineze care investesc în zona tech în SUA, motivând că acestea au încălcat în repetate rânduri legile americane privind proprietatea intelectuală. Drept răspuns, guvernul chinez a declarat că va crește tarifele vamale pentru importurile americane de oțel și aluminiu. (sursă)

 

Comisia Europeană a publicat propunerile sale legislative privind taxarea serviciilor digitale.

Ca o măsură interimară, marile companii tech vor plăti o taxă de 3% pe veniturile generate în UE. Pe termen lung, țările membre UE vor putea taxa profiturile care depășesc anumite praguri. Propunerile Comisiei vin în urma apelurilor Franței și Italiei referitoare la impozitarea adițională a unor companii precum Facebook sau Google. Parlamentul Euripean și-a manifestat sprijinul pentru impozitarea companiilor care au o prezență digitală pe piața din UE. (sursă)

 

Wal-Mart lansează roboți autonomi pentru scanarea produselor.

Wal-Mart va folosi AI pentru a scana produsele din magazinele sale, detașând o mică flotă de roboți autonomi în unele din magazinele sale fizice. Roboții au aproximativ 1,80 metri și sunt echipați cu o serie de senzori radar, lumini și camere de luat vederi. Roboții merg printre rafturile magazinelor cu o viteză de 3 – 5 km/h și le scanează, identificând produsele lipsă și verificând etichetele de preț. Roboții utilizează tehnologie LIDAR și camere video, ceea ce îi face similari cu mașinile autonome. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.