Studiu ASE despre impactul e-commerce asupra consumatorului, economiei și societății, Vodafone achiziționează UPC România, Pegas lansează un sistem de bike-sharing, Camera Deputaților adoptă proiectul de lege cu măsuri de aplicare a GDPR, FlorideLux.ro lansează o nouă colecție, Neogen investeste in Conso.ro

 

→ Studiu ASE: Evaluarea impactului e-commerce asupra consumatorului, economiei și societății

Echipa de cercetare din cadrul ASE București, coordonată de prof. dr. Eduard Dinu și formată din prof. dr. Mihaela Mosora, conf. dr. Adrian Anica-Popa și conf. dr. Ana Maria Popescu, a realizat primul studiu din România despre impactul pe care îl are e-commerce. Intitulat „Evaluarea impactului e-commerce asupra consumatorului, economiei și societății”, studiul are ca obiectiv principal evaluarea impactului pe care comercializarea electronică de bunuri și servicii îl generează pe toate palierele: consumator, economie și societate în ansamblul său. În opinia echipei de cercetare, impactul generat de apariția și dezvoltarea e-commerce este substanțial, net favorabil și vizibil la toate palierele economiei și societății, iar impactul viitor al acestuia la nivelul consumatorului român, al economiei și respectiv al societății în ansamblul său va fi semnificativ mai important decât până în prezent.

Sursa – https://www.armo.org.ro/studiu-ase-evaluarea-impactului-e-commerce-asupra-consumatorului-economiei-si-societatii/


→ INTERVIU: ECOMpedia a stat de vorba cu Mobiera.ro

Mobiera.ro a aparut in 2013, iar pana de curand a fost axat pe promovarea mobilierului (rezidential si comercial) la comanda, principala activitate a companiei din Iasi, care face cu greu fata cererii. Mihaita Basu, Manager mobiera.ro, a povestit ca brand-ul a facut anual studii de evaluare a satisfactiei clientilor si a observat ca ar fi cumparat tot de la ei si alte produse destinate amenajarilor interioare. Astfel a aparut pe site si partea de shop, unde acum gasesti electrocanice, obiecte sanitare, saltele, mobilier, decoratiuni si nu numai.

Sursa – http://ecompedia.ro/interviu-ecompedia-stat-de-vorba-cu-mobiera-ro.html


→ UPC România trece în proprietatea Vodafone. Britanicii cumpără activele Liberty Global din Germania și Europa de Est, pentru aproape 19 miliarde euro

Grupul britanic se extinde astfel pe segmentul televiziunii prin cablu și își consolidează puternic prezența pe piața europeană de telecomunicații. Valoarea tranzacției este estimată la 19 mld euro după regulile contabile din SUA și la 18,4 mld euro după cele europene IFRS, fiind peste suma vehiculată anterior în presă, de 16,5 mld euro.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/it-c/upc-romania-trece-in-proprietatea-vodafone-britanicii-cumpara-activele-liberty-global-din-germania-si-europa-de-est-pentru-19-miliarde-euro-18102828


→ Cum functioneaza Netflixul pentru jucarii din Romania?

Evertoys e un startup romanesc care functioneaza ca un Netflix pentru piata de jucarii din Romania. Compania imprumuta jucarii copiilor, iar acum a primit si o investitie. „Evertoys e un Netflix pentru jucarii. E o biblioteca de jocuri si jucarii. Imprumutam, ne-am indepartat de modelul clasic de vanzare cumparare. Copiii se plictisesc repede si pun presiune pe parinti“, a spus Tiberiu Lupu.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/231005/cum-functioneaza-netflixul-pentru-jucarii-din-romania.html


→ CEC Bank instalează peste 380 stații de plată SelfPay, care vor prelua o parte dintre atribuțiile casierilor

CEC Bank va instala în unități din toată țara 382 stații de plată SelfPay, care vor prelua o parte dintre atribuțiile casierilor, clienții băncii putând astfel efectua operațiuni precum servicii de plată de tip reîncărcare electronică a cartelelor de telefon mobil, încasări contravaloare facturi, rațe, taxe și alte servicii.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/cec-bank-instaleaza-peste-380-statii-de-plata-selfpay-care-vor-prelua-o-parte-dintre-atributiile-casierilor-18104857


→ Pegas lansează sistemul de bike sharing. Cum funcționează sistemul și cât va costa o cursă

Atelierele Pegas, prin Smart Bike Sharing, lansează un sistem de bike sharing prin aplicație mobilă și fără stații de parcare predefinite. Investiția în Ape Rider se ridicâ la 3 milioane de euro, care însumează producția de biciclete speciale pentru bike sharing, aplicația de software, sistemul antifurt integrat, costurile cu echi-pa de proiect și logistica aferentă proiectului.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/auto-transporturi/confirmare-pegas-lanseaza-sistemul-de-bike-sharing-cum-functioneaza-sistemul-si-cat-va-costa-o-cursa-18104646


→ Amazon a deschis centrul din București și pregătește angajări

„Amazon a intrat în România în 2005 și am ajuns la peste 1.000 de angajați și investiții de 100 milioane de euro. Vrem să angajăm în continuare. Fără a avea un termen, vrem să angajăm circa 650 de persoane. Căutăm specialiști în lingvistică și ingineri software”, a spus Lucian Vornicu, managing director Amazon România.

Sursa – https://www.profit.ro/stiri/amazon-a-deschis-centrul-din-bucuresti-si-pregateste-angajari-18103162


→ Noi reguli au fost adoptate pentru GDPR. Este introdus un plan de remediere

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege cu măsuri de punere în aplicare a acestuia, prezentat în premieră de Profit.ro. Deputații au modificat însă proiectul, stabilind că autoritățile și organismele publice care încalcă prevederile GDPR vor avea o perioadă de până la 6 luni pentru remedierea situației, conform unui plan propus de Autoritatea de supraveghere.

Sursa – https://www.profit.ro/insider/fiscalitate/document-noi-reguli-au-fost-adoptate-astazi-pentru-gdpr-este-introdus-un-plan-de-remediere-solutiile-firmelor-vor-fi-anuntate-si-detaliate-la-welovedigital-forum-18103037


→ FlorideLux lansează o nouă colecție din care vrea să atragă vânzări de 40.000 euro

FlorideLux.ro, unul dintre cei mai mari retaileri de aranjamente florale și cadouri online și offline din România, a lansat colecția Splendid Florals, care conține 18 aranjamente florale realizate manual, calculul fiind că aceasta va genera vânzări de circa 40.000 de euro, pe parcursul întregului an. Investiția în materie primă, producție și ședință foto este indicată la 4.000 de euro.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/floridelux-lanseaza-o-noua-colectie-din-care-vrea-sa-atraga-vanzari-de-40-000-euro-18101156


→ Compania Wojas, unul dintre cei mai mari producători polonezi de încălțăminte, pregătește investiții de peste 1 milion de euro, inclusiv în România

Compania Wojas, unul dintre cei mai mari producători polonezi de încălțăminte, pregătește investiții de peste 1 milion de euro în acest an, din care circa 640.000 euro pentru noi magazine și modernizarea celor existente, cu accent pe zona online, inclusiv în România.

Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/compania-wojas-unul-dintre-cei-mai-mari-producatori-polonezi-de-incaltaminte-pregateste-investitii-de-peste-1-milion-de-euro-inclusiv-in-romania-18081929


→ Digitalizare, mobile first & millennials – noile provocari in banking

In paralel cu toate provocarile aduse de GDPR si PSD2, jucatorii din sistemul bancar nu pot ignora tendintele tot mai puternice aduse de digitalizare, inovatii tehnologice, migrarea pe mobile si, in general, de toate cerintele pe care generatia millennials le aduce in industrie. Dar, oricat de mare ar fi presiune pe digitalizare in toate produsele si serviciile oferite de banci, nu trebuie uitate aspectele legate de securitate.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/231131/digitalizare-mobile-first-millennials-banking.html


→ Neogen investeste in Conso.ro: Cum arata structura actionariatului

Conso.ro anunta atragerea in structura asociativa a societatii a unui investitor cu experienta in online, Neogen SA. Neogen detine aproximativ 27% din Conso. In cei peste 12 ani de existenta, Conso.ro a devenit unul dintre principalele comparatoare de produse si servicii financiare. Cu experienta in Bestjobs, Vivre si Clever Taxi, Neogen creeaza premisele transformarii modelului de business Conso.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/New-Media/231125/neogen-investeste-in-conso-ro-cum-arata-structura-actionariatului.html


→ Profihairshop incepe expansiunea anului 2018 in vest si se indreapta catre 30 de magazine

Profihairshop, care aniverseaza 9 ani de prezenta pe piata din Romania, isi va concentra eforturile pe termen scurt catre extinderea prezentei cu magazine, dar si catre zona de online, avand in vedere ca aceasta este modalitatea preferata de cumparaturi a clientilor care si-au stabilit deja preferintele in materie de produse de ingrijire.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/Companii/231114/profihairshop-incepe-expansiunea-anului-2018-in-vest-si-se-indreapta-catre-30-de-magazine.html


→ Vish Sowani, Visa: Comertul se va schimba in urmatorii 5 ani mai mult decat in ultimii 50. „Dinozaurii” vor disparea

Comertul si modalitatile in care utilizatorii for face plati in urmatorii 5 ani se vor schimba mai mult decat intregul domeniu s-a schimbat in ultimii 50 de ani, iar afacerile care nu se vor adapta la noul trend vor deveni niste „dinozauri” moderni care vor disparea din piata, a declarat Vish Sowani, European Head of Fintech Engagement and Strategic Partnerships Visa.

Sursa – https://www.wall-street.ro/special/future-banking/231110/vish-sowani-visa-comertul-se-va-schimba-in-urmatorii-5-ani-mai-mult-decat-in-ultimii-50-dinozaurii-vor-disparea.html


→ Planurile lui Lech Przemieniecki pentru PPT Preturi pentru Tine: un nou concept de magazin, deschideri de locatii, extinderea regionala si expansiunea ecommerce-ului

Dupa afaceri de aproximativ 50 de milioane de euro in 2017, in usoara scadere fata de anii anteriori, discounterul de imbracaminte PPT Preturi pentru Tine are de la inceputul anului un nou CEO, Lech Przemieniecki, un polonez cu experienta in retailul de fashion.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/Companii/231102/planurile-lui-lech-przemieniecki-pentru-ppt-preturi-pentru-tine-un-nou-concept-de-magazin-deschideri-de-locatii-extinderea-regio.html


→ Stihl a lansat o platformă online de vânzări pentru dealeri

Divizia locală a producătorului german de motounelte agricole Stihl a implementat un sistem de comerț online care le permite dealerilor să își integreze business-ul într-o platformă online de vânzări. “Până în prezent, la STIHL Online Platform (SOP) au aderat 30 de dealeri, care sunt repartizați uniform pe teritoriul țării. Lucrăm la implementarea acestui sistem de peste doi ani. Sistemul va permite fiecărui dealer local să își păstreze și să își administreze clienții locali, la fel ca până acum, doar că acum mai au încă un canal de comunicare și vânzare deschis către ei”, a spus Ioan Mezei, director general al Stihl România.

Sursa – https://www.newmoney.ro/stihl-lansat-o-platforma-online-de-vanzari-pentru-dealeri/


→ Cum poţi să îţi promovezi mai bine compania în online? Povesteşte într-o nouă ediţie a Smart Business Cosmin Nastasă, managing director Edge 2Performant

Agenţia se concentrează pe o abordare integrată a serviciilor de performance, de la strategie, consultanţă şi analiză de date până la gestionarea de programe complexe. Cosmin Nastasă este fondatorul companiei şi are o experienţă de 15 ani în industria publicităţii, primul job fiind la McCann. În 2007, s-a specializat pe online, în cadrul echipei Leo Burnett, apoi, în 2015, a devenit managing partner la Edge şi a fost unul dintre fondatorii KI (Online Knowledge Institute), care oferă cursuri de marketing online susţinute de profesionişti în domeniu.

Sursa – http://www.businessmagazin.ro/smart-business/cum-poti-sa-iti-promovezi-mai-bine-compania-in-online-povesteste-intr-o-noua-editie-a-smart-business-cosmin-nastasa-managing-director-edge-2performant-video-17210433

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.