Facebook, Microsoft, Apple si LG in stirile zilei in e-commerce – 24 martie 2017

 

Facebook testează un search local îmbunătățit.

Prin dezvoltarea noii caracteristici, Facebook ar putea concura cu Google Maps, Foursquare sau Yelp. Momentan, utilizatorii Facebook pot descoperi recomandări de locații din apropierea lor. De asemenea, Facebook dezvoltă tehnologie pentru review-uri mai detaliate ale respectivelor locații. (sursă)

 

 

Paytm se extinde mai mult în zona de booking, încheind un parteneriat cu Booking.com.

Booking.com va oferi peste 1,1 milioane de opțiuni de cazare, opțiuni care vor fi prezente și pe marketplace-ul de călătorii al Paytm. Compania a declarat că a depășit 500 de milioane USD volum de vânzări anual și că dorește să extindă echipa de angajați care lucrează pe marketplace-ul de călătorii. (sursă)

 

 

Microsoft  va licenția către Toyota patentele pentru mașini conectate la Internet.

Este primul acord de acest tip, ceea ce ar putea semnala și alte acorduri similare pe viitor pentru Microsoft. Patentele Microsoft includ tool-uri de stocare și transfer de fișiere, securitate cibernetică și AI. Compania declară că experiența de condus va deveni mult mai personalizată în viitor. (sursă)

 

Tim Cook, CEO Apple, a vizitat sediile din China ale companiei de bike-sharing Ofo și al firmei operatoare a aplicației fitness mobile Keep.

Apple dorește să atragă developerii de aplicații mobile din China. Vizita lui Tim Cook vine după anunțul din 17 martie al Apple conform căruia compania va construi încă două centre de cercetare și dezvoltare în Shanghai și Suzhou. Apple se va concentra pe facilitarea localizării serviciilor App Store în China și va cheltui mai multe resurse pentru globalizarea serviciilor developerilor locali chinezi. (sursă)

 

LG Electronics anunță lansarea propriului serviciu de plăți mobile.

LG a încheiat un parteneriat cu compania americană de carduri Dynamics pentru dezvoltarea serviciului LG Pay. LG va integra tehnologia magnetică wireless a Dynamics în cadrul serviciului, care va fi lansat în iunie în Coreea de Sud. Smartphone-ul LG G6 va fi primul device al LG care va permite utilizatorilor să folosească serviciul de plăți mobile. (sursă)

 

SoundCloud obține 70 de milioane USD ca datorie pentru implementarea planurilor sale de dezvoltare.

SoundCloud a declarat că a obținut și o linie de creditare, după mai multe runde de finanțare din partea investitorilor. Cu 175 de milioane de utilizatori înregistrați, SoundCloud este una din cele mai populare platforme muzicale la nivel global, însă compania a avut probleme în a transforma această popularitate într-un model de business profitabil. (sursă)

 

Standard Chartered a încheiat un parteneriat cu Ant Financial pentru oferirea de metode de plată pentru utilizatorii Alipay din Hong Kong.

Clienții Standard Chartered va putea oferi deținătorilor de conturi AlipayHK banking online și mobile. Banca oferă stimulente pentru noii clienți ai serviciului, oferind un discount de 300 HK$ și un cupon de 25 HK$ clienților Alipay care își deschid un cont de economii online. (sursă)

 

Tencent plănuiește un IPO pentru business-ul său de e-books.

Voci din industrie afirmă că China Reading, unitatea de comercializare de produse literare a Tencent, a cerut mai multor bănci oferte privind eventuala organizare a unui IPO. Prin această mișcare, Tencent speră să obțină fonduri în cuantum de 500 milioane USD. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.