Punctele de fidelitate Hilton pot fi folosite pe Amazon, Raise, marketplace de carduri cadou, primește 60 mil. USD finanțare, Kohl’s va procesa retururi pentru Amazon, iar Apple App Store primește un redesign

 

Paytm se află în discuții în vederea achiziției agenției de turism online Via.com.

Astfel, procesatorul de plăți digitale continuă extinderea în zona de turism și ospitalitate. Via.com ar urma să fie evaluată la 80 de milioane USD în vederea vânzării. Via.com a obținut 15 milioane USD finanțare și are peste 100.000 de parteneri în turism în 2600 de orașe și peste 13.000 de coduri PIN în Asia. GMV, business-ul de travel al Paytm, a avut o cifră de afaceri de 500 de milioane anul trecut. (sursă)

 

Younited Credit, start-up fintech din Franța, obține 48 de milioane USD pentru construirea celei mai mari platforme europene de împrumuturi prin crowdsourcing.

Younited Credit este prezentă pe piețele din Franța, Spania și Italia și este orientată pe zona de credite de consum. Consumatorii pot împrumuta sume între 1200 și 48.000 USD fără a fi nevoiți să colaboreze cu o bancă tradițională. 40% dintre clienți contractează sume mici, între 1200 și 3600 USD. Pot face împrumuturi inclusiv companii, fonduri de pensii, companii de asigurări, etc. Younited Credit a oferit până acum 600 de milioane USD în împrumuturi și are angajați 60 de ingineri de date. (sursă)

 

Membrii programului de fidelitate al Hilton, Hilton Honors, pot folosi recompensele în puncte pentru a face cumpărături pe Amazon.

Punctele Hilton Honors nu pot fi folosite pentru orice fel de achiziții pe Amazon, conținutul digital nefiind inclus. Pentru a cumpăra de pe Amazon, utilizatorii trebuie să se logheze în contul Amazon, să selecteze opțiunea ‘Shop With Points’ și ulterior Hilton Honors. 500 de puncte Hilton Honors înseamnă 1 USD. În plus,cei care utilizează puncte Hilton nu pot folosi opțiunea de cumpărare cu un singur click. (sursă)

 

Raise, marketplace de carduri cadou, obține 60 de milioane USD finanțare.

Prin platforma Raise, utilizatorii pot vinde sau schimba carduri cadou utilizate parțial sau pe care nu și le mai doresc. Pe platformă sunt prezente în jur de 3000 de branduri, inclusiv Starbucks, Macy’s, iTunes, Sephora sau Home Depot. Raise obține în general cardurile cadou de la vânzători individuali, dar și de la branduri care vând carduri cu discount. Business-urile oferă discount pentru carduri cadou deoarece studiile arată că achizițiile în care se utilizează un gift card depășesc cu 45% valoarea încărcată pe acel card. (sursă)

 

Smartly.Io, tool de advertising pentru Facebook, obține 20 de milioane USD finanțare.

Smartly.Io este o companie SaaS care automatizează procesul de advertising pe Facebook și Instagram și scalează acest proces pentru advertiserii globali. Platforma oferă brandurilor tool-uri de creare, lansare și optimizare a campaniilor publicitare. Peste 500 de branduri și agenții folosesc serviciile Smartly.Io, inclusiv eBay, Zillow, Lazada sau Deliveroo. Compania are peste 160 de angajați. (sursă)

 

Tencent și Guangzhou Automobile Group încheie un parteneriat de colaborare pe zona de mașini conectate la internet.

Cele două companii vor colabora pentru dezvoltarea de mașini conectate și software pentru condus autonom bazat pe AI. În plus, vor fi explorate zone de investiții pe segmente precum e-commerce pentru autovehicule sau asigurări auto. Tencent va oferi servicii cloud, suport tehnic și expertiza pe zona de plăți digitale, big data și AI. Tencent a achiziționat 5% din Tesla în acest an. (sursă)

 

Naspers achiziționează AutoTrader, principalul marketplace pentru automobile din Africa de Sud.

Naspers a depus o aplicație la Comisia de Competiție din Africa de Sud în vederea efectuării uneia dintre cele mai mari achiziții pe zona de anunțuri din țară. AutoTrader are peste 4,5 milioane de vizite lunar pe platformele sale iar utilizatorii caută peste 70.000 de modele de vehicule. AutoTrader a fost prima platformă sud-africană din segmentul său care a lansat un site complet responsive pe mobile. (sursă)

 

Kohl’s va putea gestiona retururi pentru Amazon.

82 dintre locațiile Kohl’s din Los Angeles și Chicago vor oferi retururi gratuite pentru clienții Amazon. Magazinele Kohl’s vor împacheta și livra gratuit articolele Amazon eligibile pentru retur. Clienții Amazon care apelează la acest serviciu vor avea chiar și locuri de parcare rezervate. Acest serviciu este un nou pas în colaborarea dintre Amazon și Kohl’s, inaugurată în urmă cu câteva săptămâni. Inițial, acordul a avut drept scop vânzarea de speakere Amazon Echo și Echo Dot în magazinele Kohl’s. (sursă)

 

YouTube Gaming adaugă opțiunea de sponsorizare pentru creatorii de conținut eligibili.

Prin programul Sponsorships, YouTube va permite fanilor care urmăresc creatorii de conținut pe zona de gaming să plătească acestora sponsorizări de 5 USD lunar. În schimb, utilizatorii vor putea primi insigne customizate, emoji și chat room-uri speciale. Acest program este similar cu cel al Twitch. Serviciul Twitch are în prezent peste 100 de milioane de utilizatori activi lunar. (sursă)

 

Apple lansează un redesign pentru App Store.

Redesignul apare odată cu noul sistem de operare iOS 11. Schimbările aduse App Store se adresează developerilor, care beneficiază de mai mult spațiu pentru text și imagini pentru a-și descrie aplicațiile și adaugă aplicații AR. De asemenea, jocurile vor beneficia de spațiu extins și este de așteptat că vor aduce 75% din veniturile App Store, care a adus Apple 21,5 miliarde USD în ultimele 9 luni. (sursă)

 

Amazon Web Services a anunțat că va taxa la secundă utilizarea serviciului EC2 începând cu 2 octombrie.

De la lansarea AWS în 2006, taxarea a fost la oră. Din 2013, serviciul similar al Google a anunțat că va taxa la minut, după un minim de 10 minute. Microsoft Azure a urmat de asemenea acest model de taxare. Amazon devine și mai granulară în taxarea pe resursele folosite. Schimbarea de taxare se va aplica numai pentru device-urile virtuale ale Linux. Astfel, companiile ar putea plăti mai puțin pentru anumite sarcini și ar putea experimenta mai mult cu serviciul EC2. (sursă)

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.