Amazon continuă extinderea în delivery, investiții și pe piețe internaționale, Ripple lansează o aplicație de plăți mobile, Uber caută să obțină un împrumut de 1 miliard USD, iar Bitcoin scade cu 8,6%

 

Amazon oferă abonamentele Prime cu preț redus membrilor Medicaid.

Mișcarea vine la 9 luni după ce Amazon a declarat că va oferi serviciul Prime la preț redus celor care primesc ajutor de stat de la guvernul SUA. Pentru a fi eligibili pentru abonamentul Prime de 5,99 USD, clienții trebuie să posede un card valid Medicaid sau Electronic Benefits Transfer. Amazon oferă servicii segmentelor demografice mai sărace în contextul în care băncile tradiționale țintesc consumatorii mai înstăriți. (sursă)

 

Amazon investește în Ecobee, companie de termostate smart.

Ecobee a anunțat primirea a 61 de milioane USD în cadrul unei runde de finanțare conduse de Energy Impact Partners, cu susținere din partea Amazon Alexa Fund. În viziunea Ecobee, casele viitorului vor include 3 tehnologii de bază: senzori low-cost, machine learning și tehnologie vocală far-field care va pemite interacțiunea facilă cu Alexa. Ecobee va lansa la finalul lunii un întrerupător smart. (sursă)

 

Ripple lansează MoneyTap, aplicație de plăți mobile, în colaborare cu mai multe bănci japoneze.

Aplicația MoneyTap va permite consumatorilor japonezi să efectueze plăți instant pe plan intern prin intermediul conturilor bancare, numărului de telefon sau unui cod QR. Serviciul va fi lansat în cadrul a 61 de bănci japoneze până în toamna lui 2018. Sistemul va permite efectuarea de plăți prin rețeaua blockchain RippleNet fără costurile asociate cu operațiunile bancare. (sursă)

 

Amazon va demara propria operațiune e-commerce în Brazilia.

Amazon a avut săptămâna trecută o întâlnire cu o serie de producători în urma căreia a stabilit stocurile și operațiunile de vânzare de produse, de la electronice la perfumuri. Astfel, Amazon își va diversifica operațiunile în Brazilia, avansând de la rolul de marketplace pentru comercianți terți. Amazon a început în Brazilia cu vânzări de e-book-uri, ajungând să dețină 5% din cea mai mare piață de retail online din America Latină. (sursă)

 

Travis Kalanick, fostul CEO Uber, lansează un fond de investiții în start-up-uri tech.

Fondul 10100 se va concentra pe investiții în start-up-uri din zona e-commerce și imobiliare, precum și în business-uri tech din India și China. De asemenea, 10100 va colabora cu municipalități și entități din zona de educație. Pentru a demara fondul de investiții, Kalanick a vândut acțiuni în valoare de 1,4 miliarde USD. (sursă)

 

Amazon marginalizează Instacart în cadrul magazinelor Whole Foods în favoarea propriei operațiuni de delivery.

Angajații Instacart care efectuau operațiunile de organizare a comenzilor online grocery au fost mutați în cadrul magazinelor Whole Foods din San Francisco. Sala principală dedicată operațiunilor de livrare a fost preluată de un nou set de angajați, care folosesc altă aplicație pentru organizarea comenzilor. Prin această mișcare, Amazon pare că începe să preseze Instacart, concurentul său din zona de livrare. (sursă)

 

Uber urmărește obținerea unui împrumut de 1,25 de miliarde USD.

Uber a început să abordeze în mod direct investitorii, în loc să se îndrepte către sistemul bancar tradițional. Compania a programat o întâlnire cu investitorii pe 9 martie în vederea unor discuții de finanțare. În 2016, Uber a contractat un împrumut de 1,15 miliarde USD de la Morgan Stanley. Firma de ride-hailing a raportat recent o pierdere anuală de 4,5 miliarde USD. (sursă)

 

Tencent își extinde operațiunile AI către segmentele de transport, securitate și recunoaștere vocală.

Extinderea are la bază succesele înregistrate de divizia sa AI în dezvoltarea de sisteme de diagnostic medical. Tencent a fost compania desemnată de autoritatea de reglementare a industriei online din China pentru a lucra în acest segment. Baidu a fost desemnată să dezvolte condusul autonom, iar Alibaba a fost desemnată pentru dezvoltarea de orașe smart. (sursă)

 

Mail.Ru acceptă plata în criptomonedă pentru reclame.

Platforma de advertising myTarget a Mail.Ru a început să accepte plata pentru serviciile sale în Bitcoin sau Bitcoin Cash. De asemenea, în curând myTarget va lansa un sistem prin care advertiserii de pe platformă să poată fi la rândul lor plătiți în monedă virtuală. Pentru procesarea plăților în criptomonede pentru brandul internațional My.com, Mail.Ru colaborează cu BitPay. (sursă)

 

Bitcoin scade cu 8,6% în urma declarațiilor SEC.

SEC a declarat că multe din platformele de tranzacționare de bunuri digitale ar trebui să se înregistreze ca operațiuni de exchange în cadrul autorității guvernamentale. Bitcoin a scăzut până la 9864 USD în urma declarațiilor SEC. Multe din platformele de tranzacționare mari, precum GDAX, nu sunt înregistrate la SEC dar au licențe de transfer de bani în cadrul mai multor state separate. (sursă)

 

Autoritatea de reglementare financiară japoneză va sancționa mai multe platforme de exchange de criptomonede.

Guvernul japonez va emite notificări în urma cărora unele din companiile de crypto exchange vor fi forțate să își suspende operațiunile. De asemenea, guvernul va ordona unora din aceste companii să mărească standardele de securitate. Autoritățile japoneze nu au indicat clar care dintre platforme vor fi țintite în mod specific și ce formă vor lua pedepsele aplicate companiilor de crypto exchange. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.