Uber permite plata prin Venmo, Amazon ar putea livra medicamente pentru pacienții cu nevoi complexe, acțiunile Asos scad, Peek & Cloppenburg lansează un magazin online în Polonia

 

Uber permite clienților să plătească prin Venmo.

Utilizatorii americani ai Uber pot de acum plăti cursele cu Venmo. În cadrul aplicației Uber, opțiunea Pay With Venmo se va găsi lângă cea de plată prin Apple Pay. Această opțiune se adresează în special celor care nu doresc să ofere informații financiare către compania de ridesharing. COO-ul PayPal a declarat că anul trecut au fost 6 milioane de tranzacții în care s-a discutat despre Uber. (sursă)

 

Amazon, Providence și Xealth plănuiesc livrări de medicamente pentru pacienții din post-operator.

Ideea serviciului este de a prescrie produse și servicii medicale către pacienți înainte de a fi externați din spital. Produsele vor fi livrate de Amazon, membrii Prime urmând a primi și reduceri. Astfel, Amazon se îndreaptă către un nou segment demografic: pacienții cu nevoi complexe. În acest segment pot intra proaspetele mămici, cei care suferă de boli rare și pacienții care se recuperează după diverse proceduri sau operații. (sursă)

 

Acțiunile Asos scad cu 11%.

Scăderea de pe bursa londoneză se datorează în special ratării target-urilor de profituri. Deși vânzările Asos au crescut cu 22% în T1 și T2, la 802 milioane GBP, aceste cifre s-au situat sub estimările specialiștilor, care au proiectat o creștere de 25,8%. Asos se așteaptă la o creștere între 25% și 30% pe tot anul. Asos este evaluată la 5,47 miliarde GBP. (sursă)

 

Pointy, companie care oferă tehnologie pentru îmbunătățirea magazinelor fizice, obține 12 milioane USD finanțare.

Pointy dezvoltă software cloud și hardware pentru a ajuta magazinele fizice să urce stocurile online. Astfel, stocurile locale pot fi descoperite mai ușor online de către clienții finali, ceea ce le va oferi acestora un stimulent să cumpere local și să evite amazon. Pointy va folosi fondurile pentru a-și accelera creșterea. Momentan, 5500 de retaileri din SUA, Canada, Marea Britanie și Irlanda utilizează serviciile Pointy. (sursă)

 

Mai multe companii mari explorează utilizarea tehnologiei blockchain în advertising.

Marketeri digitali importanți precum Kellogg și AT&T urmăresc  astfel creșterea transparenței traseului banilor investiți în advertising. Un sistem blockchain în publicitatea digitală ar putea permite clientului să monitorizeze ce sume ajung la ce furnizori de servicii intermediare. Un executiv Anheuser Busch a declarat că obiectivul nu este neapărat micșorarea costurilor. (sursă)

 

Robinhood permite tranzacționarea cu Litecoin și Bitcoin Cash.

Start-up-ul fintech a listat două noi monede virtuale în portofoliul său. Momentan, aplicația Robinhood este una din cele mai facile metode pentru clienți de a demara tranzacții cu monede virtuale. Aplicația, care permite și tranzacționare pe diverse burse, este însă momentan disponibilă doar în SUA, iar Robinhood Crypto doar în 17 state americane. (sursă)

 

Rakuten lansează un marketplace de API-uri.

Pentru acest nou proiect, Rakuten a încheiat un parteneriat cu start-up-ul american RapidAPI, operat de R SoftWare. Marketplace-ul Rakuten RapidAPI va oferi developerilor de software din Japonia și Asia acces la peste 8000 de API-uri cu documentații localizate și resurse în limbile japoneză și engleză. De asemenea, prin noua platformă vor fi conectați furnizorii și developerii de API-uri. (sursă)

 

Walmart patentează un sistem audio de supraveghere pentru a monitoriza dialogul clienților săi cu angajații.

Sistemul denumit Listening to the Frontend va fi instalat la casele de marcat și reprezintă una din modalitățile prin care Walmart vrea să cucerească piața de retail. Încă nu se știe dacă patentul va duce la dezvoltarea unei noi tehnologii prin care forța de muncă din retail să poată fi mai bine gestionată. (sursă)

 

Peek & Cloppenburg lansează un magazin online în Polonia.

Retailerul fashion se extinde conform strategiei sale omnichannel în Europa de Est. Peek & Cloppenburg deține deja 11 magazine fizice în Polonia. În magazinul online, clienții polonezi vor avea acces la peste 20.000 de produse de la peste 300 de branduri diferite. Conform lui Nicolay Merkt, Managing Director în cadrul unei subsidiare a retailerului, magazinul online este o metodă de a capitaliza popularitatea magazinelor fizice și de a familiariza clienții cu oferta de produse. (sursă)

 

E-commerce-ul din Franța atinge 81,7 miliarde EUR în 2017.

Conform celui mai recent studiu al France Ecommerce Report din cadrul Ecommerce Foundation, comerțul online francez B2C a crescut cu 14% anul trecut. Este estimată continuarea trendului crescător și pentru anul acesta, tot cu 14%, procent cu care această piață a crescut constant în Franța în ultimii ani. (sursă)

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.