Tesla publică raportul trimestrial de încasări, Kroger lansează un nou serviciu de livrări e-commerce, Grab obține o finanțare de 2 miliarde USD, Amazon lansează platforma Merch în Europa

 

Studiu One Click Retail: Amazon convertește cel mai bine utilizatorii în cumpărători.

Conform lui Nathan Rigby, senior vice president pe global sales la One Click Retail, Amazon este retailerul cu cea mai mare rată de transformare a utilizatorilor în cumpărători. Studiul arată că ceea ce contează de obicei pentru retailerii online este să aibă trafic, engagement și conversii. Amazon ăîși devansează clar concurenții în ceea ce privește conversia. (sursă)

 

Kroger lansează un nou serviciu de livrări pentru zona e-commerce.

Serviciul Kroger Ship permite clienților să cumpere online produsele lor favorite de la brandurile operate de Kroger și să le fie livrate comenzile a doua zi. Pentru început, zona de livrare în 24 de ore este limitată la 4 orașe din sudul și Midwest-ul SUA: Cincinnati, Houston, Louisville și Nashville. Kroger operează și serviciul Kroger Delivery, prin care partenerii retailerului efectuează livrări grocery cu ajutorul Instacart. (sursă)

 

WhatsApp lansează Business API și reclame Facebook chat pentru zona de messaging automat cu clienții.

WhatsApp a anunțat lansarea Business API, care permite clienților corporate să gestioneze și să trimită contra cost mesaje non-promoționale clienților acestora . Companiile vor trimite notificări, informații de livrare, remindere sau bilete la evenimente. Prețul acestor mesaje automatizate nu a fost dezvăluit. Serviciul va fi disponibil la început pentru 90 de companii, printre care se află Uber, Booking.com și KLM, urmând a fi oferit și altor clienți corporate. (sursă)

 

Tesla publică raportul trimestrial de încasări.

Tesla a raportat pierderi mai mari față de estimări, însă și-a atins obiectivele de productivitate și de lichiditate. Compania a avut pierderi de 717,5 milioane USD în trimestrul 2, față de 336,4 milioane USD în pierderi din T2 2017. Este al șaptelea trimestru consecutiv pe pierdere al Tesla, care a înregistrat doar două trimestre profitabile în istorie. Acțiunile Tesla au scăzut cu 3,06 USD per unitate. (sursă)

 

SamyRoad, platformă de influencer marketing și visual storytelling, primește 1,4 milioane EUR finanțare.

Platforma spaniolă se adresează companiilor mari și a ajuns pe 26 de piețe din Europa și America  în 5 ani, executând 270 de campanii pentru 75 de branduri, colaborând cu peste 2500 de influenceri din întreaga lume. Actuala rundă de finanțare a fost condusă de Inveready Group și Sabadell. SamyRoad va folosi fondurile pentru a se extinde în America Latină și Europa. (sursă)

 

Square publică raportul trimestrial de încasări.

Compania a anunțat rezultate peste estimările analiștilor în ce privește volumul brut de plăți și scăderea pierderilor. În ultimele 12 luni, acțiunile Square au crescut cu 90%, implulsionate în special de pariul companiei pe zona de hardware și Bitcoin. În urma publicării raportului de încasări, acțiunile Square au scăzut cu 2,5%. (sursă)

 

 

Grab obține 2 miliarde USD finanțare.

Compania de ride-hailing obține de la Toyota, Ping An Capital și Lightspeed Venture fonduri pentru a se extinde în continuare pe piața din Asia de Sud-Est. În urma dispariției Uber de pe această piață, concurentul principal al Grab este Go-Jek, companie care la rândul ei se află într-un proces de extindere după o investiție de 500 de milioane USD pentru intrarea pe piețele din Singapore, Thailanda, Vietnam și Filipine. (sursă)

 

Acțiunile Fitbit cresc.

Fitbit a publicat raportul trimestrial de încasări. Prețul acțiunilor sale a crescut la 6 USD per unitate, încă sub maximul de 7,79 USD din ultimele 12 luni. Prețul mediu al device-urilor produse de companie a crescut cu 6%. Noile dispozitive lansate au adus 59% din cifra de afaceri a Fitbit. Cel mai bine s-au vândut dispozitivele smartwatch, în creștere cu 55% față de anul precedent. (sursă)

 

Amazon lansează platforma Merch în Europa.

Platforma de online print on demand Merch este disponibilă în Germania și Marea Britanie. Lansarea europeană vine la 3 ani după cea de pe piața din SUA. În urma reacției favorabile a creatorilor de conținut, Amazon a făcut serviciul Merch disponibil deocamdată doar pe bază de invitație. Creatorii deja înregistrați în platforma din SUA vor putea activa și pe cele două noi piețe deschise. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.