ARMO susține necesitatea implementării unui cadru legislativ unitar şi modern în e-commerce, românii au efectuat plăţi cu cardul în valoare de 37,5 mld. lei în S1 2018, românii sunt printre cei mai mari consumatori de criptomonede, Pegas iese pe piața europeană cu listare pe Amazon

 

→ ARMO: noua legislaţie privind comerţul modern va aduce beneficii clienţilor şi comercianţilor români pe o piaţă globală

Asociaţia Română a Magazinelor Online (”ARMO”) susţine în cadrul grupului de lucru organizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat necesitatea implementării unui cadru legislativ unitar şi modern, care să vină în beneficiul comercianţilor şi clienţilor români pe o piaţă dinamică şi globală. În acest sens, ARMO susţine aplicarea dispoziţiilor comunitare asupra comerţului modern, care vor spori concurenţa pe piaţă şi, astfel, clienţii pot beneficia de preţuri si servicii mai bune. “Comerţul cu amănuntul offline sau online trebuie privit în context global, în condiţiile în care consumatorul român are acces la platforme din alte state membre, dar şi din China şi Statele Unite. În acest sens, legislaţia naţională trebuie actualizată conform directivelor europene aplicabile comerţului, astfel încât să existe condiţii similare pentru comercianţii români şi cei internaţionali, iar clienţii să beneficieze de cele mai bune condiţii”, a declarat Florinel Chiş, director executiv ARMO.

Sursa –  http://ecomnews.ro/2018/08/23/armo-noua-legislatie-privind-comertul-modern-va-aduce-beneficii-clientilor-si-comerciantilor-romani-pe-o-piata-globala/


→ Un semestru excepţional pentru plăţile cu cardul. Românii au efectuat plăţi cu cardul în valoare de 37,5 mld. lei în S1/2018, cu o treime peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut

Băncile locale au în portofolii aproximativ 16,8 milioane de carduri, însă doar 13 milioane de carduri sunt active, adică sunt folosite în mod frecvent de deţinători.  Plăţile cu cardul la POS-urile instalate la comercianţi bat record după record, iar în prima jumătate a acestui an au însumat 37,5 miliarde de lei (8 mld. euro), ceea ce înseamnă o creştere de 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele agregate de BNR. Plăţile cu cardul s-au intensificat în al doilea trimestru, în condiţiile în care în luniile aprilie, mai şi iunie românii au efectuat tranzacţii cu cardul în valoare de 20 miliarde de lei, faţă de 17,5 miliarde de lei în primele trei luni din 2018.

Sursa – http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/un-semestru-exceptional-pentru-platile-cu-cardul-romanii-au-efectuat-plati-cu-cardul-in-valoare-de-37-5-mld-lei-in-s1-2018-cu-o-treime-peste-nivelul-din-aceeasi-perioada-a-anului-trecut-17445603


→ DPD România: Românii au trimis cu aproape 50% mai multe colete în străinătate

Românii au trimis cu peste 48% mai multe colete în străinătate în primele 7 luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.  Cele mai multe colete expediate din România în străinătate au fost livrate în Bulgaria, Ungaria, Germania, Italia și Marea Britanie, țări care însumează circa 91% din totalul coletelor expediate în afara țării, arată DPD România.

Sursa – https://www.profit.ro/insider/auto-transporturi/dpd-romania-romanii-au-trimis-cu-aproape-50-mai-multe-colete-in-strainatate-18363121


→ Pegas iese pe piata europeana cu listare pe Amazon: ”cererea depaseste de cateva ori puterea de absorbtie a pietei din Romania”

Producătorul de biciclete Pegas și-a anunțat intrarea pe piața europeană prin listarea pe cinci marketplace-uri ale platformei Amazon din Spania, Franta, Germania, Italia și Marea Britanie. Brandul intenționează să se extindă și în Statele Unite ale Americii. „Am făcut teste în primele 6 luni și cererea pe Amazon la anumite produse depășește chiar și de câteva zeci de ori puterea de absorbție a pieței din România. Ne vom lista pe cele 5 marketplace-uri europene – Spania, Franta, Germania, Italia și Uk, de unde se pot trimite produse pe tot teritoriul UE”, spune Andrei Botescu, CEO Pegas.

Sursa – https://www.nocash.info.ro/pegas-iese-pe-piata-europeana-cu-listare-pe-amazon-cererea-depaseste-de-cateva-ori-puterea-de-absorbtie-a-pietei-din-romania/


→ Bogdan Florea, brand manager la Volkswagen autoturisme: Internetul schimbă modelul de business în auto

Piaţa românească este deschisă către configurarea sau rezervarea online a unei maşini, dar pentru vânzări de maşini online este nevoie de o nouă legislaţie. Internetul schimbă încet dar sigur piaţa auto locală, iar dacă până în 2017 doar de Black Friday puteau fi rezervate maşini online, începând cu finalul anului trecut Dacia a permis înregistrarea unui avans pentru noul Duster, iar în acest an Volkswagen a deschis lista de precomenzi pentru noul Touareg pe pagina locală de internet.

Sursa – http://www.zf.ro/companii/bogdan-florea-brand-manager-la-volkswagen-autoturisme-internetul-schimba-modelul-de-business-in-auto-17463084


→ L’Oréal România intră pe piața e-commerce cu un magazin propriu

Lansat de brandul Kiehl’s, kiehls.ro reprezintă un pas important în strategia companiei de a se extinde pe piața de retail online, unde aceasta a intrat în urmă cu cinci ani alături de e-retaileri parteneri. “Dezvoltarea în zona de e-commerce ne permite să creștem în mod sustenabil rețeaua de magazine proprii”, spune Cosmin Ban, General Manager al Diviziei de Produse de Lux a L’Oréal România.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/l-or-al-romania-intra-pe-piata-e-commerce-cu-un-magazin-propriu-18363330


→ Turcii si romanii, cei mai mari consumatori de Bitcoin si criptomonede

Potrivit propriilor declaratii, turcii, romanii si polonezii sunt cei mai mari detinatori de criptomonede raportat la totalul populatiilor din aceste tari, in vreme ce la nivel european aproape o persoana din zece (9%) spune ca detine in prezent Bitcoin sau o alta valuta virtuala, arata un studiu al ING realizat in 13 tari europene, precum si in Australia si SUA.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/Money/233852/turcii-si-romanii-cei-mai-mari-consumatori-de-bitcoin-si-criptomonede.html


→ Grupul german care coordonează pe piața locală operațiunile foodpanda a preluat rivalul din România, platforma hipMenu

Grupul german Delivery Hero, care coordonează pe piața locală operațiunile foodpanda, aplicația de livrare de mâncare, a preluat platforma hipMenu, aplicație pentru comenzi online de mâncare în grup dedicată în special angajaților, lansată de un dezvoltator de software din Cluj-Napoca.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/tranzactie-grupul-german-care-coordoneaza-pe-piata-locala-operatiunile-foodpanda-a-preluat-rivalul-din-romania-platforma-hipmenu-18361833


→ MFP: criptomonedele vor fi impozitate in continuare la venitul incasat la vanzare, nu la castigul obținut

Criptomonedele, precum bitcoin, vor fi în continuare impozitate la venitul brut obținut la vânzare, situație care presupune că o persoană este obligată să plătească impozitul de 10% pe venitul respectiv chiar dacă a vândut în pierdere față de prețul la care a cumpărat. La propunerea mediului de afaceri ca veniturile din tranzacționarea de criptomonede să fie tratate ca venituri din investiții, Ministerul Finanțelor a transmis că situația va rămâne neschimbată până la reglementarea criptomonedelor de către BNR și ASF, potrivit consultanților Deloitte. “Organele fiscale nu au demarat până acum niciun fel de control pentru aceste tipuri de venituri. Este posibil să se piardă mult la bugetul statului. A fost o perioadă de creștere în care s-au marcat câștiguri mari”, afirmă Raluca Bontaș, partener Global Employer Services Deloitte România.

Sursa – https://www.nocash.info.ro/mfp-criptomonedele-vor-fi-impozitate-in-continuare-la-venitul-incasat-la-vanzare-nu-la-castigul-obtinut/


→ Farmec Cluj, afaceri de 116 mil. lei în S1/2018, plus 10%. Reţeaua de magazine proprii, pariul câştigător

Producătorul român de cosmetice Farmec Cluj Napoca a încheiat primul semestru al anului 2018 cu o cifră de afaceri de 116 milioane lei (aproximativ 25 milioane euro), în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, evoluţie susţinută de vânzările din magazinelor de brand, în urcare cu 67%, şi cele din magazinul online, care au înregistrat o majorare de 16%. Planurile companiei includ extinderea reţelei de magazine, inclusiv în regim de franciză.

Sursa – http://www.zf.ro/companii/farmec-cluj-afaceri-de-116-mil-lei-in-s1-2018-plus-10-reteaua-de-magazine-proprii-pariul-castigator-17454563


→ Retailerul român PPT mizează pe dezvoltarea online și recrutează un fost manager al eMag

Retailerul român de îmbrăcăminte și încălțăminte PPT – Prețuri Pentru Tine, companie înființată în 2006, vizează dezvoltarea rapidă a zonei de cumpărături online și își întărește echipa cu Monica Ciolănel, anterior Marketplace Manager la eMAG. “Anul acesta vom continua să investim în infrastructură, în platforma tehnologică și procese, care să ne permită dezvoltatea rapidă și scalabilă a PPT”, spune aceasta.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/retailerul-roman-ppt-mizeaza-pe-dezvoltarea-online-si-recruteaza-un-fost-manager-al-emag-18356599


→ Nea Kaisă, o afacere care a început cu un magazin online de produse pentru casă şi grădină, a ajuns la afaceri de 1 milion de lei în S1/2018

Nea Kaisă, afacerea pusă pe picioare în urmă cu patru ani de soţii Laura şi Vlad Sardescu în mediul online, se va dezvolta şi offline, prin deschiderea unui showroom. „Începând de anul acesta, investim din toate punctele de vedere. Scopul este de a deveni unul dintre cele mai mari magazine online de obiecte sani­tare, dezvoltând atât ga­mele, cât şi încercând să inovăm modul de prezen­tare a pro­du­selor“, spune Laura Sardescu, cofonda­toare a Neakaisa.ro.

Sursa – http://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/nea-kaisa-o-afacere-care-a-inceput-cu-un-magazin-online-de-produse-pentru-casa-si-gradina-a-ajuns-la-afaceri-de-1-milion-de-lei-in-s1-2018-17457106


→ Andrei Frunză, fost CEO eJobs, preia conducerea Clever Taxi

Clever Tech, compania care deține aplicația clevertaxi.ro, l-a numit Andrei Frunză la conducerea companiei, înlocuindu-l pe Mihai Rotaru, care a renunțat la funcție. Anterior, Andrei Frunză a coordonat din poziția de CEO operațiunile eJobs, liderul pieței serviciilor de recrutare online. Înainte de a prelua postul de CEO eJobs, Andrei Frunză a fost Chief Digital Officer al Ringier și Business Manager la BestJobs din cadrul Neogen.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/andrei-frunza-fost-ceo-ejobs-preia-conducerea-clever-taxi-18355132


→ Idea::Bank lanseaza Idea::WebDepo, o platforma de economisire online cu dobanzi la depozite peste media pietei

Inovatia platformei Idea::WebDepo tine de faptul ca orice client bancarizat, fie ca are un cont curent la Idea::Bank sau nu, poate sa isi plaseze banii online, la dobanzi peste media pietei. Trebuie sa aiba un cont curent deschis la una dintre bancile din Uniunea Europeana. In plus, banca precizeaza ca nu va percepe comision de constituire, de administrare sau de retragere a banilor.

Sursa – https://www.wall-street.ro/articol/Money/233897/idea-bank-lanseaza-idea-webdepo-platforma-pentru-depozite-online.html


→ Telefoanele și electrocasnicele urcă vânzările CEL.ro

CEL.ro, unul dintre principalii jucători din piața de e-commerce din România, anunță o creștere a vânzărilor cu 30% în primul semestru al anului 2018, înregistrând astfel vânzări în valoare de aproximativ 33 milioane euro și estimând că, până la finalul anului, va realiza vânzări de aproximativ 70 milioane euro. Conform datelor oferite de retailerul online, cele mai mari creșteri în vânzări au fost la telefoane, electrocasnice și componente.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/telefoanele-si-electrocasnicele-urca-vanzarile-cel-ro-18357800


→ TBI Credit a introdus o linie de împrumuturi online pentru servicii stomatologice

TBI Credit, parte a TBI Bank, intră pe segmentul de creditare digitală în domeniul medical printr-un parteneriat cu clinica de stomatologie DentoCare. Clienţii acestei clinici vor putea să acceseze servicii stomatologice cu plata în rate prin intermediul platformei digitale de creditare TBI, începând cu luna august, cu finanţare 100% digitală oferită de TBI Credit. Procesul de creditare este exclusiv online, fără nicio vizită la bancă.

Sursa – http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/tbi-credit-a-introdus-o-linie-de-imprumuturi-online-pentru-servicii-stomatologice-17457218


→ Platforma Bringo, cifrele primului an sub controlul Carrefour: venituri de aproape 1 milion de lei, dar cu o pierdere mare pe fondul costurilor

Platforma Bringo a atras în 2017 venituri de aproape 1 milion de lei, dar a avut o pierdere de 3,6 milioane lei. Astfel, firma care operează platforma a avut venituri de 968.391 lei și o pierdere de 3,6 milioane lei, pe fondul cheltuielilor, cel mai probabil, în dezvoltarea produsului. În dreptul anului 2017 figurează și o datorie de 6,3 milioane lei.

Sursa – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/platforma-bringo-cifrele-primului-an-sub-controlul-carrefour-venituri-de-aproape-1-milion-de-lei-dar-cu-o-pierdere-mare-pe-fondul-costurilor-18356622


→ Magazinul online de şosete madammitza.ro ţinteşte vânzări cu 40% mai mari în 2018

Madamitza.ro, magazinul online specializat în comercializare de şosete co­lorate, are ca ţintă pentru anul în curs ma­jorarea vânzărilor cu 40%, veniturile totale ale start-up-ului urmând să ajungă astfel la aproape 30.000 euro. Anul trecut, maga­zinul online a avut vânzări totale de peste 20.000 euro, plus 50% comparativ cu 2016. „Majorarea de 40% se bazează pe tendinţa de creştere a numărului de clienţi, online şi offline, cu peste 30%”, a precizat Bogdan Voiculescu, cofondatorul brandului Madam Mitza, alături de soţia sa – Andreea Voiculescu.

Sursa – http://www.zf.ro/business-hi-tech/magazinul-online-de-sosete-madammitza-ro-tinteste-vanzari-cu-40-mai-mari-in-2018-17445457


→ Calatoria cu transportul public se plateste prin e-wallet si la Iasi

Dupa Arad si Timisoara, Compania de Transport Public Iaşi anunta ca din 20 august a introdus o nouă modalitate de plată, folosind aplicatia 24Pay, un e-wallet pentru plăți mobile rapide și sigure cu tehnologie QR/NFC. Solutia este apreciata ca fiind ”singurul portofel electronic care pune la dispozitie serviciul de plata transport in comun fara costuri suplimentare pentru calatori.” Pentru a utiliza aplicatia este insa necesara inrolarea unui card bancar. ”Prin intermediul aplicației mobile 24pay, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, vei putea achiziţiona titluri de călătorie folosind telefonul mobil conectat la Internet şi un card bancar.”, potrivit comunicatului CTP Iași.

Sursa – https://www.nocash.info.ro/calatoria-cu-transportul-public-se-plateste-prin-e-wallet-si-la-iasi/


→ GiftShare.ro  îşi propune să elimine riscul cadourilor neinspirate sau inutile

Conform previziunilor, până la finalul lui 2019, Românii ar urma să îşi cumpere cadouri de 5 milioane de euro prin GiftShare.ro. „Platforma dă ocazia celor cărora le sunt oferite cadourile să aleagă exact ceea ce îşi doresc – produse, servicii sau experienţe“, declară Adina Carapencea, cofondatoare a GiftShare. Tot ea explică mecanismul concret: oricine poate crea, în doar câteva minute, un eveniment prin care anunţă ce anume sărbătoreşte. Pe această pagină poate să adauge o fotografie şi un mesaj pentru cei care vor să contribuie la cadou, iar apoi îi poate anunţa despre eveniment.

Sursa – http://www.businessmagazin.ro/actualitate/cum-vrea-aceasta-tanara-sa-faca-milioane-de-euro-din-lipsa-de-inspiratie-a-romanilor-17437765


→ Dacia anunţă că lansează o platformă online pentru vânzarea modelelor din stoc

Începând din a doua jumătate a lunii august 2018, clienţii Dacia au la dispoziţie o platformă de vânzări online prin intermediul căreia pot comanda orice model aflat în stoc, potrivit unui comunicat transmis vineri de constructorul auto de la Mioveni. Disponibilă la adresa https://vanzari.dacia.ro, platforma include modelele aflate în stoc, la preţuri promoţionale. „Clienţii îşi pot alege modelul preferat prin utilizarea mai multor filtre de selecţie – model, preţ, culoare, tip de combustibil, astfel încât să poată face alegerea perfectă pentru nevoile lor. Apoi îşi pot rezerva autoturismul disponibil în platformă, achitând o taxă de 500 de euro (TVA inclus)”, se arată în comunicat.

Sursa – https://www.zf.ro/auto/dacia-anunta-ca-lanseaza-o-platforma-online-pentru-vanzarea-modelelor-din-stoc-17473155

 

1 Trackback / Pingback

  1. ARMO susține necesitatea implementării unui cadru legislativ unitar şi modern în e-commerce, românii au efectuat plăţi cu cardul în valoare de 37,5 mld. lei în S1 2018, românii sunt printre cei mai mari consumatori de criptomonede, Pegas iese pe

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.