Serviciul Facebook Watch este lansat la nivel global, PayPal încheie un acord cu o bancă din Brazilia, NIO este listată public în SUA, Amazon India lansează un serviciu de plăți de facturi

 

Serviciul video Facebook Watch este lansat la nivel global.

Facebook Watch vine cu conținut original în zona de entertainment și cu știri. Inițial, serviciul a fost lansat în SUA. Watch va fi monetizat prin intermediul Ad Breaks în Marea Britanie, Irlanda, Australia și Noua Zeelandă. Veniturile din publicitate vor fi împărțite între companie și creatorii de conținut, către Facebook revenind 45% din încasări, 55% mergând către creatori. (sursă)

 

PayPal încheie un parteneriat cu banca braziliană Itau Unibanco.

PayPal va oferi serviciile sale clienților băncii. Compania urmărește obținerea de 1 milion de noi utilizatori pe lângă cei 3,8 milioane activi deja pe piața din Brazilia. Această mișcare face parte din strategia PayPal de a încheia parteneriate și a efectua achiziții pentru a se menține lider pe piața de plăți digitale. În prezent, peste 300.000 de comercianți din Brazilia folosesc PayPal. (sursă)

 

NIO, producător de mașini electrice din China, se va lista public în SUA.

Concurentul chinez al Tesla plănuiește listarea pe bursa din New York, mișcare care i-ar putea aduce 1,3 miliarde USD. IPO-ul este programat peste două săptămâni. Oferta inițială de acțiuni este mai mică decât obiectivul NIO de anul trecut, situat la 2 miliarde USD. NIO nu este încă profitabilă, generând pierderi de peste 500 de milioane USD în prima jumătate a lui 2018. (sursă)

 

Amazon India lansează un serviciu de plăți de facturi.

Prin acest serviciu, utilizatorii vor putea plăti facturile de electricitate, telefonie, internet, gaze și facturi post-plătite la peste 100 de furnizori de utilități din India. Serviciul va fi operat de Amazon Pay și va fi accesibil atât pe desktop cât și pe telefon. Prin intermediul acestui serviciu, vor fi oferite și bonificații tip cashback clienților, aceștia urmând să aibă acces și la diverse oferte promoționale. (sursă)

 

Grab va investi 250 de milioane USD în start-up-uri indoneziene în următorii 3 ani.

Grab va finanța multiple companii prin intermediul diviziei sale de inovație, mișcare prin care urmărește cimentarea poziției de lider pe piața de ride-hailing din Asia de Sud-Est. Compania din Singapore a obținut recent 2 miliarde USD finanțare și a lansat divizia Grab Ventures pentru investiții în start-up-uri tech. Grab și-a arătat interesul de a susține companii din domenii precum îngrijire medicală, livrare de mâncare, plăți digitale și procese automatizate. (sursă)

 

Sears extinde parteneriatul cu Amazon.

Sears extinde programul prin care instalează și echilibrează roțile dotate cu pneuri cumpărate de pe Amazon. Programul de tip ship-to-store a fost demarat în mai în cadrul a 47 de locații Sears Auto Center din 8 centre metropolitane la nivel național în SUA. Sears a declarat că răspunsul clienților Amazon a fost pozitiv. (sursă)

 

Mail Ru și Alibaba negociază în vederea creării unui joint venture.

Noua companie ar urma să se concentreze pe vânzări online, permițând Alibaba să deschidă piața din Rusia. Este de așteptat ca Russian Direct Investment Fund să participe de asemenea la crearea joint venture-ului. Alibaba a purtat în 2017 discuții și cu Sberbank în vederea unei operațiuni similare, însă negocierile au eșuat. AliExpress a devenit cea mai mare platformă e-commerce din Rusia în 2016, având în jur de 22,5 milioane de utilizatori în această țară. (sursă)

 

Square oferă un card reader pentru iPhone.

Square a dezvoltat un reader de card care utilizează o conexiune de tip Lightning în locul celei obișnuite de 3,5 mm. Prețul unui astfel de device este de 10 USD. Una dintre noutăți este compatibilitatea porturilor. De asemenea, Square a introdus suport tehnic pentru readere de card pe Chromebook și macOS. (sursă)

 

 

Dfinity Foundation, creatoarea unui computer blockchain de mare performanță, obține 102 milioane USD finanțare.

Fundația intenționează să utilizeze fondurile pentru a dezvolta rețeaua DFINITY și tehnologii conexe. Această finanțare vine în contextul unei lansări de token-uri DFINITY în valoare de 35 de milioane CHF în cadrul comunității operate de fundație, pentru a permite membrilor acesteia să devină utilizatorii timpurii ai Internet Computer, infrastructură publică ce oferă modalități inovatoare de a dezvolta și găzdui sisteme de software la costuri de dezvoltare cu 90% mai mici.  (sursă)

 

Autoritatea antitrust din Germania investighează Facebook.

Investigația a fost lansată în urma unor notificări conform cărora gigantul social media ar fi abuzat de poziția sa dominantă pe piață pentru a obține date ale utilizatorilor fără consimțământul acestora. Federal Cartel Office critică în special modul în care Facebook obține date de la aplicații third-party, inclusiv WhatsApp și Instagram, și în care monitorizează utilizatori care nu sunt încă membrii rețelei sale. Autoritatea ar putea soma Facebook să ia măsuri în cazul în care compania nu se va autosesiza. (sursă)

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.