Grupul suedez H&M, unul dintre cei mai mari jucători din moda mondială, pregătește aducerea în România a celui de-al treilea brand din portofoliu – Arket, potrivit surselor ZF din domeniu. Gigantul are deja în offline-ul local marca fanion H&M și brandul premium COS, iar venirea Arket arată încrederea în potențialul pieței autohtone de modă, evaluate la circa 6 mld. euro anual.
Primul magazin Arket ar putea fi deschis în mallul Promenada din nordul Capitalei, unde H&M a redeschis recent un magazin cu design nou. Mutarea vine după mai mulți ani în care grupul a pus pe pauză expansiunea locală sub numele existente.
Arket, lansat acum aproape un deceniu, este poziționat mai sus decât marca fanion H&M, pe un segment de preț apropiat de cel al COS, oferind haine atemporale cu croieli simple și funcționale, într-o piață a modei tot mai atentă la preț.
Sursa: Ziarul Financiar
