IULIUS continuă investiția de 80 de milioane de euro în remodelarea Palas Iași, prin care suprafața de retail va fi extinsă la 80.000 mp. Proiectul, semnat de biroul britanic Foster + Partners, va aduce aproximativ 40 de noi branduri și concepte comerciale, precum și extinderi ale magazinelor existente. Atriumul Palas va fi reconfigurat, zona centrală va fi deschisă spre Palatul Culturii printr-o nouă intrare și o fațadă vitrată.
Dezvoltarea se face etapizat, fără sistarea activității ansamblului. Actualizarea mixului de retail a început încă de anul trecut, cu mai multe branduri intrate în premieră pentru regiune. Proiectul consolidează Palas ca destinație de retail dominantă din nord-estul României.
Sursa: Ziarul Financiar
