Auchan România, unul dintre cei mai mari retaileri de pe piaţa locală, îşi extinde echipele de tehnologie şi recrutează un inginer specializat în inteligenţă artificială, care să dezvolte soluţii folosite în operaţiunile zilnice ale reţelei sale de magazine. Anunţul a fost făcut de George Faur, directorul de tehnologie (CIO) al Auchan România, într-o postare pe LinkedIn.
Rolul vizează proiecte cu impact direct asupra activităţii retailerului, într-o companie cu sute de magazine, milioane de tranzacţii şi volume mari de date. Anunţul atrăsese 76 de candidaţi la o zi de la publicare.
În 2025, Auchan România a raportat o cifră de afaceri de 8,2 miliarde de lei (circa 1,63 miliarde euro), în creştere cu 6,1%, şi un profit net de 25,2 milioane lei, după o pierdere în 2024. Compania avea 6.422 de angajaţi la finalul anului trecut.
Sursa: Ziarul Financiar
